Echipa naţională feminină de volei a României a încheiat victorioasă cea de-a doua partidă din preliminariile Euro 2013. Fetele noastre s-au impus aseară cu 3-1 în faţa Croaţiei, principala pretendentă la calificare. Pe seturi, tabela a arătat în felul următor: 25-12, 25-22, 20-25, 26-24.
După 104 minute, sextetul nostru a încheiat cu un succes preţios, în condiţiile în care returul grupei se va desfăşura chiar în Croaţia.
Astăzi, de la ora 19.00, tot la Piatra Neamţ, România joacă în faţa Marii Britanii, într-un joc care trebuie neapărat câştigat. Britanicele au învins şi ele aseară Portugalia, cu 3-0. Croaţia probabil că va avea de îndeplinit o simplă formalitate în faţa modestei echipe lusitane.
Clasamentul grupei, după două etape, este următorul:
1. România 2 2 0 6-1 6 puncte
2. Croaţia 2 1 1 4-3 3
3. Marea Britanie 2 1 1 3-3 3
4. Portugalia 2 0 2 0-6 0










Leave a Reply