Superba Allianz Arena din Koln a fost luată din nou cu asalt, după exact un an, de aproape 20.000 de iubitori ai handbalului, veniți să urmărească semifinalele masculine ale Ligii Campionilor. Au văzut două meciuri spectaculoase, câștigate de echipele favorite, THW Kiel și Atletico Madrid, finalista precedentei ediții, învinsă de FC Barcelona. Catalanii au pierdut în faza sferturilor la ambițioasa formație Fuchse Berlin. Care avea să fie foarte aproape de o altă surpriză, cedând foarte greu, 24-25 (12-15), disputa cu THW Kiel. Echipa din capitala Germaniei a condus ostilitățile până cu cinci minute înainte de final, când a fost egalată la 23. Golul victoriei l-a înscris principalul marcator al partidei, Jicha, care a punctat de zece ori. Și AG Copenhaga a fost mult timp la cârma partidei cu Atletico Madrid, pierzând până la urmă cu 23-25, după ce avea 15-12 la pauză, același scor ca în meciul anterior! Spre stupefacția publicului neutru, danezii au condus cu 9-5, 11-7, 16-13, 17-4, fiind egalați la 19 în minutul 43. Au mai avut o singură dată avantaj pe tabelă, 20-19, după care inițiativa a trecut de partea elevilor lui Talant Dușebaev, 24-21. O ultimă zvâcnire a handbaliștilor antrenați de Magnus Andersson, care s-au apropiat la 23-24, avea să fie anulată de golul lui Canaes. Un succes realizat, în bună măsură, datorită celor 11 reușite ale macedoneanului Kiril Lazarov, învinșii mizând prea mult pe Mikkel Hansen, autor a numai cinci goluri. Duminică seara vom cunoaște ocupantele podiumului, după încheierea meciurilor Fuchse Berlin-AG Copenhaga, pentru locul al treilea și THW Kiel-Atletico Madrid, pentru primele două.










Leave a Reply