Incredibila forță și maturitatea Florentinei Marincu (17 ani), originară din Deva şi antrenată de Nicolae Alexe la Cetate Deva, a fost regina Campionatelor Mondiale de cadeţi graţie celor două medalii câştigate la această competiţie. După un tur de forță fantastic, specific doar marilor campioni, ardeleanca noastră și-a mai prins de gât o medalie de aur (lungime – 6,42 m), după ce câştigase cu o seară înainte aurul la triplusalt. Marincu ne-a dat, astfel, ocazia să auzim pe tărâm ucrainean (la Doneţk) imnul „Deșteaptă-te române!” Eterna citadelă a gimnasticii feminine româneşti, devine dintr-o dată lăcașul unei mare atlete! Maniera cu care și-a adjudecat noul trofeu a fost de-a dreptul impresionantă. Din a doua încercare s-a instalat confortabil în jilț, lăsându-și adversarele să se bată între ele! A devenit brusc și model, având în vedere că urmăritoarele și-au îmbunătățit recordurile personale. Cuvintele sunt de prisos în astfel de situații.
Așadar, ediția cu numărul opt a Campionatelor Mondiale de juniori 2 s-a încheiat pentru România cu doar un singur nume pe care toată România o să-l învețe pe de rost: Florentina Maricu, graţie căreia România a ocupat un onorant loc 10 în clasamentul pe medalii (din 32 de națiuni care au intrat în această ierarhie), în timp ce, pe puncte, ţara noastră a terminat concursul pe locul 21 din 57 de naţiuni participante. Jamaicanii au fost primii în clasamentul pe medalii, fiind urmați de kenyeni, etiopieni, australieni, americanii şi chinezi.
Articol de Cristina VLADU. FOTO stiridesport.ro










Leave a Reply