Florina Diaconu, una dintre jucătoarele exponenţiale ale naţionalei de baschet feminine a României, ne-a dezvăluit, în cadrul unui interviu, ce reprezintă pentru ea jocul de sub panou, considerând că viteza a fost şi încă mai este principalul ei atu în drumul spre o carieră remarcabilă. Tenacitatea, combativitatea sau devotamentul sunt doar o parte dintre calităţile Florinei Diaconu, o sportivă deplină al cărei model ar trebui să fie urmat şi de alte baschetbaliste tinere care îşi doresc să cunoască ce înseamnă consacrarea.
S.R.: Cum ai început să joci baschet?
F.D.: Am început la 13 ani, eram în clasa a V-a, practicam de pe atunci baschetul la ora de sport. Am rugat-o pe doamna profesoară de sport dacă poate să ne ajute, iar dânsa ne-a recomandat pe doamna Cornelia Mircioiu, antrenor de baschet la CSS 2 Bucureşti, căreia îi mulţumesc pentru tot ceea ce m-a învăţat. Am mers la antrenamente şi de atunci m-am ţinut de acest sport. A fost ceva spontan, nu a fost nimic planificat, mie doar mi-a plăcut să joc baschet şi asta am practicat. Pe lângă baschet, am mai încercat handbal şi atletism, dar nu m-au atras. Baschetul face parte din viaţa mea, el reprezintă de fapt jumătate din viaţa mea. Pentru mine baschetul s-ar putea rezuma simplu la trei cuvinte: sănătate, spectacol şi performanţă. Îmi aduc aminte că primul meu cantonament a fost la vârsta de 13 ani, la Iaşi, alături de alte jucătoare de 18 ani. Am început cu mini baschetul şi am ajuns, uşor-uşor, la senioare. Prima mea echipă a fost CSS2 Bucureşti, după care am fost la Olimpia Bucureşti, apoi CET Govora, Sfântu Gheorghe, iar acum Rapid Bucureşti.
S.R.: Cum te-ai descrie tu ca jucătoare?
F.D.: Atuurile mele sunt viteza şi tehnica. Viteza consider că este cea mai importantă calitate a mea, m-a ajutat foarte mult, de aceea cred că dacă nu aş fi avut viteză, nu aş ajuns la nivelul acesta. De asemenea, este foarte important să pui suflet în ceea ce faci, altfel, degeaba ai talent sau tehnică, nu faci nimic fără dăruire şi antrenament. Sunt o jucătoare ce trăieşte meciurile cu pasiune.
S.R.: Cum a fost sezonul acesta pentru tine?
F.D.: A fost şi greu, şi uşor. A fost greu pentru că nu am putut să joc la nivelul la care am vrut, neavând o echipă de top în Bucureşti, dar, pe de altă parte, a fost şi uşor pentru că am avut în spate nişte colege formidabile. Cu Rapidul am terminat pe locul cinci, neaşteptat de bine, noi ne doream să intrăm în primele opt, dar din fericire ne-am clasat mai sus.
S.R.: Ce părere ai despre „All Star Gameul“ de anul acesta?
F.D.: Ca niciodată, „All Star Game-ul“ a ieşit bine, anul acesta organizatorii au reuşit ceva frumos. Nu mă aşteptam să fie organizat la Dej, dar până la urmă sala a fost plină şi a avut succes. A fost foarte frumos, concursuri pe echipe, concursuri pentru spectatori, licitaţii pentru copiii mici care încep să înveţe baschet. Pe deasupra, am ieşit şi Miss „All Star Game“, datorită colegelor mele din „Old Star Game“.
S.R.: Ce părere ai despre Federaţia Română de Baschet?
F.D.: De când echipa doamnei pre şedinte Carmen Tocală este în fruntea baschetului românesc, rezultatele se văd. Sunt foarte multe programe de implementare a baschetului în grădiniţe şi în şcoli, plus că pe durata verilor sunt organizate diverse concursuri prin care se încearcă promovarea baschetului.
S.R.: Care este baschetbalistul tău preferat?
F.D.: Nu pot să spun că aş avea un sportiv preferat. Mie îmi plac Iverson şi Michael Jordan, îmi plac meciurile din NBA, însă nu am un favorit anume.
S.R.: Ce părere ai despre jucătoarele străine din campionatul românesc?
F.D.: Jucătoarele străine ajută mult campionatul, însă prea multe strică din cauză că româncele noastre nu mai au loc să joace. Şi apoi se pune întrebarea de ce nu avem performanţe cu lotul naţional. Atâta timp cât jucătoarele noastre nu vor activa în campionatul intern, totul e degeaba. Ce-i drept, străinele ajută la creşterea nivelului campionatului, se joacă alt baschet, ele au tendinţa de a face spectacol, ele sunt mai mult pe forţă, sunt mai agresive, dar aduc totuşi un plus. La noi se aduc cel mai mult pivoţi străini, apoi extreme şi fundaşi. Acum sunt şi reguli care impun prezenţa unei jucă toare românce în teren, adică patru stră ine şi o româncă. Părerea mea e că ar fi fost mai bine cu do uă românce. Una e senzaţia când ai mai multe românce în teren şi alta e când ai alături mai multe jucă toare de afară.
S.R.: Care e diferenţa între nivelul baschetului din perioada în care tu ai început să-l practici şi nivelul de acum?
F.D.: Baschetul s-a schimbat mult în bine. Începem să ne îndreptăm către altă gândire, iar mentalitatea jucătoarelor, dar şi a jocului, sunt altfel decât acum câţiva ani. Jocul este lăsat liber şi spune că ne îndreptăm standardele europene, dar mai e totuşi de munca. Cât despre salarii, pot spune că sunt mai mult decat salariile din trecut, insa sunt mult mai mici decat salariile de la băieţi. Pana la urma eu zic că totule bine, dar este loc e şi de mai bine.
S.R.: Ce ne poti spune despre echipa nationala de baschet feminin?
F.D.: La naţională avem o mică problemă, anul trecut am sperat să ne calificăm la Europenele de anul acesta, însă acest lucru nu s-a realizat. Una din echipele necalificate mai are o şansă să ajungă la Europenele din Polonia dacă va câştiga turneul de recalificare ce se desfăşoară în luna iunie în Italia. Este greu, dar totul depinde de noi. Mobilizarea şi dorinţa noastră va face ca participarea României la Europene să fie posibilă.
S.R.: Cum vezi tinerele jucătoare de baschet?
F.D.: Sunt câteva jucătoare tinere care vin din urmă, dar nu destule. În anii anteriori, când eram eu la junioare, simţeam că multe vin din urmă, însă acum nu prea mai simt asta. Motivul este că mulţi copii nu mai fac sport. Consider ca federaţia ar putea schimba ceva în acest sens, exista câteva programe care sunt in curs de implementare.Ar mai fi motivul că baschetul feminin nu e atat de mediatizat ca cel masculin. Noi stăm mult mai bine decât baieţii. Am fost în ultimii zece ani la patru campionate europene, băieţii nu au fost la niciunul, asta spune totul.
S.R.: Dacă ar fi să alegi între a juca baschet la o echipă de club din Bucureşti sau a juca la o echipă de club din Transilvania, ce ai alege?
F.D.: Sincer, mi-ar plăcea mai mult să joc acolo. Meciurile, atmosfera, te fac să simţi că joci baschet, te fac să te simţi ca un adevărat sportiv. La Sfântu Gheorghe a fost poate pentru prima dată în viaţa mea când am simţit că sunt sportivă. Toată lumea te ştie şi aproape că te venerează. În Bucureşti, situaţia e cu totul altfel, lumea nu mai e atrasă de nimic. Eu, de exemplu, aş încerca să aduc oamenii în sala de baschet prin mediatizarea meciurilor, dacă omul nu ştie ce înseamnă baschetul, nu va veni la meci niciodată. Prin media reuşim să cunoaştem fenomenul.
S.R.: Ce planuri ai pentru viitor din punct de vedere sportiv?
F.D.: Îmi doresc să câştig o medalie de aur cu o echipă de club, să câştig campionatul. În Bucureşti nu e realizabil acest vis al meu, de aceea ar trebui să schimb echipa şi să plec. Cu Rapid e greu, pentru că nu sunt bani pentru a aduce jucătoare de valoare, toată lumea şi-ar dori performanţă la Rapid, dar dacă nu sunt bani, e greu să faci ceva. Sper ca până în toamnă Rapidul să atragă fonduri pentru a forma o echipă competitivă. Mi-ar plăcea ca până la final de carieră să câştig măcar un titlu. Mă gândesc însă şi la posibilitatea de a începe să antrenez o grupă de copii, dar nu ştiu dacă îmi va permite timpul.
Leave a Reply