Asociaţia Română de Pangration Athlima a organizat, în data de 31 martie, cea de-a doua Competiţie Naţională de Pangration Athlima, eveniment desfăşurat în Sala de Lupte a Liceului “Mircea Eliade” din Bucureşti.
La începutul competiţiei, după intonarea imnului României, Valentin Chiriac (locul III la Campionatul European de Pangration Athlima din 2011) şi Nicolae Mitu (vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Pangration Athlima), în numele sportivilor şi oficialilor, au rostit jurămintele specifice deschiderilor competiţiilor de Pangration încă de la primele jocuri olimpice din sec. VII î.e.n.
În cadrul competiţiei au avut loc demonstraţii de Pangration Athlima (polydamas şi palaismata) pentru a reaminti competitorilor şi spectatorilor regulamentele Pangration Athlima, dar şi lupte de semi-contact (Agon), full-contact (Pleris Agon) şi Pali.
În ritmul autentic al artelor marţiale greceşti, au participat zece cluburi şi un număr de 80 sportivi, atât din Bucureşti, cât şi din Giurgiu, Ilfov, Oradea, Timişoara şi Vâlcea. Emoţii au fost pentru fiecare meci, indiferent dacă a fost câştigat ori pierdut. Nimeni nu a plecat nemulţumit, pentru că înfrângerea nu este decât a celor care o acceptă. Aici fiecare a câştigat, fie un meci, fie o medalie, fie experienţa unei competiţii ori prieteni noi.
S-au evidenţiat atât copiii, care au înţeles foarte bine regulamentul, chiar dacă este o competiţie nouă la noi, cât şi juniorii şi seniorii, printre cele mai frumoase meciuri fiind cele de la categoriile -65 kg (juniori şi seniori), -77 kg (juniori şi seniori), dar şi -85 kg. Toţi finaliştii au avut şanse mari de a fi cooptaţi la lot în vederea participării la cel de al cincilea Campionat Mondial de Pangration Athlima ce va avea loc în Grecia, în noiembrie, lângă fostul oraş-cetate Sparta.
Deşi poate mulţi dintre participanţi se vor simţi nedreptăţiţi, trebuie să menţionăm câteva nume: Andrei-Florin Constantin, Andrei Răducan, Sabina Miron, Ioana Nedelcu, Valentin Chiriac, George Ene, Alin Melinte şi Ionuţ Tudor, care au avut evoluţii remarcabile la Competiţia Naţională de Pangration Athlima.
Premierea a fost oficiată de către Ionuţ Tudor (campion european de Pangration Athlima 2011, atât la Agon, semicontact, cât şi Pleris, fullcontact), Valentin Chiriac (medaliat cu bronz la Campionatul European de Pangration Athlima din 2011), Rossi Minciună (arbitru internaţional şi şef al arbitrilor din România), Radu Zimbilschi (arbitru internaţional), Dragoş Rădulescu (medaliat cu bronz la Campionatul European de Pangration Athlima din 2011), Mitu Nicolae (vicepreşdinte al Asociaţiei Române de Pangration Athlima şi arbitru internaţional) şi Gheorghe Cojocaru (preşedinte al Asociaţiei Române de Pangration Athlima).
Astfel, la sfârşitul competiţiei, organizatorii au avut plăcerea de a vedea bucuria pe chipul multor sportivi şi de a înţelege că cea mai mare răsplată pentru munca şi perseverenţa fiecăruia nu este neapărat poziţia mai înaltă câştigată pe podium, ci ceea ce devine prin munca sa – disciplina gândirii şi plăcerea de a fi sportiv.
Asociaţia Română de Pangration Athlima vă aşteaptă la următoarele competiţii ce vor avea loc la Oradea (Trofeul Dioxippus 25-27 mai 2012) şi Timişoara (Trofeul Tamashyi 10 iunie 2012).










Leave a Reply