Elita gimnasticii mondiale se va reuni în zilele de 11 si 12 septembrie, în Topsporthal Vlaanderen din Gent (Belgia), pentru o nouă etapă a Cupei Mondiale, a 4-a din actualul sezon, o întrecere foarte importantă, dacă o privim prin prisma apropiatelor Campionate Mondiale.
La acest concurs vor fi prezente şi gimnastele românce Sandra Izbaşa, Ana Porgras, Amelia Racea şi Diana Chelaru, într-o competiţie la care şi-au anunţat participarea peste 200 de gimnaste şi gimnaşti din aproape 38 de ţări.
Este pentru a cincea oară când oraşul Gent găzduieşte o etapă de Cupa Mondială, după ediţiile din 2004, 2005, 2006 şi 2007, întreceri care ne amintesc şi de faptul că gimnastele noastre s-au aflat mereu printre cele mai bune, fie şi dacă nu uităm de victoriile şi clasările pe podium realizate de Cătălina Ponor (2005) şi Steliana Nistor (2007).
Cupa Mondială, care se derulează sub egida forului internaţional al gimnasticii, cuprinde opt etape, patru dintre acestea având deja loc la Doha (Qatar, 22-24 martie), Paris (10-11 aprilie), Moscova (14-15 mai) şi Porto (Portugalia, 18-20 iunie), în program mai figurând încă patru, la Gent (Belgia, 11-12 septembrie), Osijek (Croaţia, 3-8 noiembrie), Stuttgart (Germania, 12-14 noiembrie) şi Glasgow (Marea Britanie, 18-21 noiembrie).
La Gent, după cum declară organizatorii, şi-au anunţat participarea sportivi din Austria, Brazilia, Bulgaria, Chile, China, Columbia, Croaţia, Spania, Finlanda, Marea Britanie, Grecia, Hong Kong, Ungaria, India, Israel, Italia, Iordania, Letonia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Elveţia, Tunisia, Uzbekistan, Venezuela, Belgia etc, o listă de competitori cu nume cunoscute în arena gimnasticii internaţionale.
Cei peste 200 de concurenti îşi vor disputa intâietatea la sărituri, paralele, bârnă, sol (feminin) şi sol, cal, inele, sărituri, paralele, bară (masculin), în prima zi fiind programate calificările (de la ora 14, ora locală), cei mai buni opt pe fiecare aparat urmând a intra, a doua zi, în finale (de la ora 13.00, ora locală).










Leave a Reply