Clubul Sportiv Municipal Oneşti (CSM Oneşti) este un club ai cărui sportivi, prin activitatea lor zilnică, susţin dezvoltarea sportului de performanţă. De-a lungul anilor ce au trecut de la înfiinţarea acestuia au existat şi momente grele, care au fost însă depăşite graţie devotamentului, implicării şi seriozităţii tuturor componenţilor clubului. Astăzi, oficialii încearcă revitalizarea spiritului oneştean în ceea ce priveşte susţinerea campionilor care se nasc şi se formează pe aceste meleaguri.
În cadrul clubului activează opt secţii sportive (atletism, badminton, haltere, gimnastică, judo, karate, lupte libere, tenis), secţii care au obţinut rezultate din ce în ce mai merituoase şi care au ridicat CSM Oneşti în clasamentele sportive naţionale. Printre cele mai frumoase rezultate se numără cele ale sportivilor Diana Chelaru – vicecampioană mondială şi europeană la sol, Gabriel Olaru – dublu vicecampion european de tineret la haltere, Elena Andrieş – vicecampioană mondială de juniori, haltere, Cristina Negru – vicecampioană mondială cu echipa României în cadrul Campionatelor Mondiale de alergare montană şi medaliată cu bronz la Campionatele Europene de alergare montană, Alexandra Aichimoaie – campioană balcanică de tineret la marş, Simona Maxim – vicecampioană balcanică cu echipa de senioare la cros, Alexandra Bucătaru – campioană mondială şi Vlad Ene – medaliat cu bronz la cadeţi în cadrul Campionatelor Mondiale de karate, Anamaria Lenghen – medaliată cu bronz la Campionatele Europene de cadeţi, lupte.
Aici s-a născut gimnastica….
Este bine cunoscut faptul că Oneştiul este sinonim cu gimnastica. Şi pe bună dreptate, istoria Oneştiului a fost marcată de o legendă a gimnasticii, Nadia Comăneci, o sportivă deplină care s-a născut odată cu oraşul moldovean, fata care a sfidat legile gravitaţiei, care a învins computerul şi care a scris istoria gimnasticii mondiale.
Apariţia Nadiei şi performanţa ei inegalabilă a făcut să revoluţioneze gimnastica mondială prin câştigarea de trei ori consecutiv a titlului de campioană europeană absolută şi prin performanţele ei excepţionale obţinute de-a lungul carierei. Personalitatea şi celebritatea dobândite i-au determinat o popularitatea legendară. Obţinerea primei note de 10 a Nadiei Comăneci face să-şi câştige locul binemeritat şi de neînlocuit în gimnastica mondială, revoluţionând chiar apariţia computerului, aflat la acel moment în imposibilitatea de a afişa nota maximă.
Preocupările în a descoperi noi talente în această spectaculoasă, dar dificilă ramură de sport rămân esenţiale. Ca o dovadă vie a acestei munci, Clubul Sportiv Municipal Oneşti a reuşit în ultimii ani să modernizeze întreaga bază sportivă, să o doteze cu aparatură de nivel competiţional, oferind astfel condiţii bune pentru pregătirea tuturor sportivilor care doresc să facă performanţă. Obiectivul suprem este acela de a demonstra că pe aceste meleaguri mai există talent şi dorinţa de a fi cel mai bun. În acest sens, dorinţa supremă a oficialilor moldoveni este să demonstreze că gimnastica oneşteană există, iar seriozitatea şi abnegaţia faţă de acest sport nu au apus, ci din contră, ele se regăsesc într-o permanentă încercare de a descoperi o nouă pasăre măiastră.
Campionatele Naţionale ale „Maeştrilor“ Oneşti
Visul cel mare al oficialilor clubului CSM Oneşti, acela ca oraşul moldav să găzduiască într-o zi o ediţie a Campionatelor Naţionale de gimnastică, a devenit realitate în acest an. Rezultatele gimnastelor junioare de la CSM Oneşti, aflate pentru prima dată într-o participare de campionat, au impresionat întreaga asistenţă. De asemenea, nici senioarele nu s-au lăsat mai prejos şi au urcat pe podium, câştigând şase medalii.
În cadrul concursului pe echipe, micuţele gimnaste ale CSM Oneşti, în completare cu o sportivă a SC Bacău, Diana Teodoru, au urcat pe locul III al podiumului. Medalia de bronz obţinută la finalul concursului i-a mulţumit pe oficialii oneşteni, ţinând cont că gimnastele sunt în totalitate produsul clubului, participând în premieră la o competiţie importantă.
Pe lângă această medalie de bronz, CSM Oneşti a mai obţinut alte cinci medalii în finala pe aparate a speranţelor: Andreea Puiu, aur la sărituri, argint la bârnă şi argint la sol. De asemenea, Silvia Zarzu a câştigat medalia de bronz la bârnă şi aurul la sol.










Leave a Reply