Simona Halep s-a calificat în turul secund al turneului de la Bastad după ce a trecut de suedeza Rebecca Peterson în două seturi.
Favorită numărul doi la Bastad, după Serena Williams, Simona a început ezitant meciul și a fost condusă cu 2-0 în primul set. A revenit pe final și a câștigat cu 6-4, pentru ca setul secund să fie o adevărată demonstrație de forță: 6-0.
În turul următor, Simona va juca împotriva Flaviei Pennetta, după ce italianca de 31 de ani a trecut în primul tur de Duque-Marino în trei seturi.
Cealaltă reprezentantă a noastră la Bastad, Alexandra Cadanțu, a fost eliminată în turul doi de Virginie Razzano. Românca a câștigat primul set cu 6-3, însă le-a pierdut pe următoarele două la 0, respectiv patru.
Alexandra Dulgheru s-a calificat în sferturile tabloului de dublu de la Bastad după ce, alături de viitoarea adversară a lui Halep, Flavia Penneta, a trecut de cuplul olandez Richel Hogenkamp/Lesley Kerkhove.










Leave a Reply