Una dintre cele mai importante ramuri sportive care există în ţara noastră este reprezentată de handbalul feminin profesionist. De aceea, conducerea Clubului Sportiv Municipal Bucureşti a decis să continue strategia pe termen lung, prin care această secţie să prospere din punct de vedere sportiv şi să obţină performanţe din ce în ce mai inseminate, în urma participărilor în competiţiile interne şi continentale.
În după-amiaza călduroasă a zilei de 5 iulie, sâmbătă, Clubul Sportiv Municipal Bucureşti şi-a prezentat noua echipă de handbal feminin, formaţie pe care oficialii clubului au catalogat-o ca fiind una “de cinci stele”, lucru uşor de înţeles, ţinând cont că în noul efectiv se regăsesc handbaliste cu multă experienţă, campioane mondiale, campioane europene, medaliate olimpice, dar şi câştigătoare de cupe europene. În această formulă, cu sportive obişnuite cu treptele podiumurilor, conducerea clubului şi oficialii care se ocupă de secţie sunt de părere că CSM Bucureşti va avea un cuvânt greu de spus în Liga Naţională şi, de ce nu, chiar şi în Europa.
Conform declaraţiilor preşedintelui CSM-ului, Constantin Căliman, această construcţie a echipei a început încă din iarna anului 2013: “Am muncit din greu, dar am reuşit. Aveţi în faţă o echipă valoroasă, poate cea mai tare din campionatul nostru. Fără îndoială, vrem titlul, chiar dacă va trebui să ne batem cu HCM Baia Mare şi cu Corona Braşov. Cine să ne stea în cale, mai ales că astăzi (n.r. sâmbătă – 5 iulie) am semnat un contract pe doi ani şi cu Jakob Vestergaard, cel care va fi directorul tehnic a tot ceea ce înseamnă handbal în clubul nostru. Avem reţeta perfectă şi vrem ca în anul 2017 să jucăm Final Four-ul Ligii Campionilor în România, în noua sală care se va construi în Bucureşti”.
Lotul echipei feminine de handbal a CSM-ului:
Daniela Binescu, Adriana Stoian, Alina Iordache, Maria Cristina Nan, Marinela Gherman, Elena Magdalena Nicula, surorile Predoi – Georgiana Cristina si Andreia Madalina, Iulia Curea, Talida Tolnai, Cristina Varzaru, Patricia Vizitiu, Oana Manea şi Mihaela Tivadar (jucătoare autohtone), Iryna Glibko si Iulya Zaremba (ambele din Ucraina), Carmen Martin Berenguer (din Spania), Ekaterina Vetkova (din Rusia), Linnea Torstenson (din Suedia) şi Fernanda Da Silva, Mayssa Pessoa, Deonise Cavaleiro şi Ana Paula Rodrigues (toate patru din Brazilia).
Antrenor principal: Mette Klit;
Antrenor second: Adrian Vasile;
Antrenor pentru portari: Rasmus Poulsen;
Director tehnic: Jakob Vestergaard.
Bucharest Trophy – Ediţia I
În aşteptarea meciurilor oficiale, programate pentru sezonul 2014-2015, handbalistele CSM-ului se vor pregăti, urmând principiul binecunoscut “cel mai bun antrenament este chiar jocul”. Astfel, echipa va participa la un mini-turne amical care se va organiza, în perioada 21-24 august, la Sala Polivalentă din Bucureşti. Competiţia, aflată la prima ediţie, va purta numele de “Bucharest Open” şi, spre bucuria iubitorilor acestui sport care vor dori să vadă handbal de cea mai bună calitate, va alinia şase formaţii redutabile ale campionatelor din ţările est-europene.
Echipele participante:
– CSM Bucureşti (din România);
– Buducnost (din Muntenegru);
– HC Astrakhanochka (din Rusia);
– Rostov Don (din Rusia);
– BBM Bietighem (din Germania);
– Muratpasa Bekediyesi (din Turcia).
Echipele vor fi împărţite, câte trei, în două grupe preliminare (A şi B), iar competiţia, considerată a fi cel mai puternic turneu amical de handbal feminin din această zonă a continentului, se va derula conform regulilor Federaţiei Europene de Handbal. La final, pe lângă premiile pe care le vor primi echipele clasate pe primele trei poziţii din clasament, se vor acorda şi câteva premii individuale, pentru cea mai valoroasă jucătoare, respectiv, cea mai bună apărătoare, cea mai bună marcatoare, dar şi premiul pentru fair-play.
Sub motto-ul „Bucharest loves handball”, Clubul Sportiv Municipal din capitală, care este şi organizatorul turneului, îşi doreşte să aducă publicului din România o competiţie de cel mai înalt nivel şi să promoveze acest sport prin intermediul unor ambasadori autentici care să insufle adevăratul spirit al handbalului. Ca dovadă a încrederii care există în valoarea, forţa şi potenţialul noii echipe de handbal feminin formate la CSM Bucureşti, obiectivul stabilit de staff-ul echipei din capitală este chiar câştigarea trofeului.
Ca un amănunt interesant, în aceeaşi perioadă, Primăria Municipiului Bucureşti organizează evenimentul “poţi să iubE5Ş5TI BUCUREŞTI”, constând în manifestări culturale de celebrare a 555 de ani de la prima atestare documentară a capitalei, fapt care nu poate decât să contribuie şi mai mult la promovarea valorilor şi a oraşului Bucureşti. Primarul oraşului Antalya, domnul Umit Uysal, va fi invitat de onoare atât la serbarea capitalei, cât şi la competiţia de handbal, la care va lua parte şi echipa din Antalya, Muratpasa Bekediyesi, campioana ultimelor trei sezoane din campionatul naţional al Turciei.
Articol pubicat în nr. 51 al revistei Sport Revolution













Leave a Reply