Românul Victor Hănescu, favoritul principal al fazei calificărilor turneului masculin de la Aukland, Noua Zeelandă, a reuşit să treacă cu bine şi al doilea tur de al luptei pentru accederea pe tabloul principal. De data aceasta adversar i-a fost italianul Flavio Cippola care a părăsit terenul învins dupa un meci de peste două ore, scorul final fiind 6-3, 2-6, 7-5 în favoarea românului. În turul al treilea Hănescu va juca împotriva australianului Greg Jones, care a beneficiat în turul secund de retragerea americanului Michael Russel.










Leave a Reply