Sfârşitul acestei săptămâni aduce cu sine o competiţie de mare graţie şi anvergură în Bucureşti. Sala Polivalentă va găzui, între 19 şi 21 aprilie, cea de-a treia etapă a acestui an a Cupei Mondiale la gimnastică ritmică pentru senioare. De asemenea, publicul va putea urmări întrecerile de junioare ale Cupei Irina Deleanu, ajunsă la a 12-a ediţie.
Deschiderea fiecarei zi competitionale o vor face concursurile individuale şi de ansambluri ale Cupei Irina Deleanu, care vor fi urmate vineri de concursul individual compus la obiectele cerc şi minge, sâmbătă de cel individual compus la măciuci şi panglică, iar duminică de finalele pe obiecte.
Evenimentul este sub patronajul Federaţiei Internaţionale de Gimnastică şi este organizat de către Federaţia Română de Gimnastică Ritmică, alături de Ministerul Tineretului şi Sportului şi Primăria Capitalei.
Cupa Mondială de gimnastică ritmică va fi transmisă pe TVR2 şi TVRHD.










Leave a Reply