În zilele de sâmbătă şi duminică, 7-8 iunie, va avea loc cea de-a treia etapă a Campionatului Naţional de Autoslalom – Cupa SKF, competiţie auto organizată în vestul judeţului Prahova, mai exact, la Măgureni. Traseul de doi kilometri, pe care participanţii se vor întrece, va fi stradal, aflat într-o zonă împădurită, în urcare, cu numeroase porţi din jaloane amplasate de-a lungul său.
Concursul automobilistic de pe drumul comunal 115 B va fi împărţit şi rezervat pentru mai multe clase de maşini. Concurenţii vor avea voie să-şi monteze corturile şi să testeze drumul, încă de vineri – 6 iunie, deşi circulaţia publică nu va fi oprită. Între orele 08:00 şi 20:00, sâmbătă şi duminică, drumul public va fi închis circulaţiei, conform informaţiilor din comunicatul de presă postat pe site-ul Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.
Sâmbătă, ziua va fi dedicată antrenamentelor, în timp ce, duminică, de la ora 09:00, vor începe calificările, urmate fiind de cursele finale.
sursa foto: “2010.fras.ro“









Leave a Reply