În spatele uşilor închise

În acest număr al revistei ne-am propus să ne concentrăm asupra unuia dintre locurile în care au păşit aproape toţi marii campioni ai ţării noastre, Institutul Naţional de Medicină Sportivă. Astfel, am aflat că INMS se confruntă cu anumite probleme pe care le-a dezvăluit o persoană avizată, doctorul Ionel Costeschi. Urmează un interviu în exclusivitate pentru Sport Revolution.

Iată câteva dintre ideile pe care ni le-a prezentat în interviul acordat revistei Sport Revolution unul dintre cei care nu este de acord cu situaţia actuală a acestui institut.

S.R.: Care a fost raţiunea pen­tru care s-a înfiinţat INMS?
I.C.: INMS s-a născut prin anii ’60, ini­ţial ca o agenţie de închiriat personal me­dical fe­deraţiilor care nu-şi puteau per­mi­te un medic sau asistent permanent. Ulterior s-a adău­gat şi un rol în cerceta­rea şti­­inţifică medico-sportivă, as­tăzi aproa­pe abandonat. În schimb, formează legiunea de medici sportivi, oricum insufi­cienţi pentru necesităţile spor­tului. Activitatea sa de rutină este de a asigura asis­tenţă me­dicală sportivilor de perfor­manţă în cadrul unui circuit medico-sportiv sau la ni­velul cabinetelor de specialitate. Din ne­fericire, mulţi specialişti s-au folosit de INMS ca de o trambulină prin care au intrat în Bucureşti şi care, la prima oportunitate, au părăsit barca pentru a lucra în spitale. Pe vremuri, politica de integrare clinică a specialiştilor din INMS oferea şanse ca problemele de sănătate ale spor­ti­­vilor să fie rezolvate aproape gratuit în spitalul de stat, iar specialiştii să nu se de­profesionalizeze. Prin directive de la Guvern, integrarea clinică a specialistului a fost anulată, iar competenţa profesională a acestuia a fost sever limitată la punerea diagnosticului şi câteva minime gesturi terapeutice. Atât putem să oferim, conform legii.
S.R.: Care a fost atitudinea ma­nagerilor în faţa acestor evoluţii?
I.C.: Managerii respectă legile făcute de alţii neiniţiaţi în profunzimea feno­me­­nu­lui me­dico-sportiv. Deci sistemul de legi şi re­gulamente e prost conceput pentru că nu se plea­că de la necesităţile consumatorului de sport. Azi, sportul e consi­de­rat un lux pen­tru care scoţi bani, iar me­dicina privată ne aminteşte că să­nă­ta­tea costă.
S.R.: Ce are în plus INMS faţă de alte cen­tre medicale?
I.C.: Experienţa lucrului cu o categorie „profesională“, a sportivilor, o bază de da­te a tuturor sportivilor care au fost vă­zuţi aici ce ar putea fi sursa multor lu­crări de cerce­tare, dar şi a unor contracte de asi­gu­rări de sănătate cu CNAS. Şi încă ceva. Este singurul abilitat de lege în a da expertize medico-sportive şi aviz sportivi­lor din loturi na­ţionale sau olimpice. Legea este in­comodă şi pentru noi, şi pentru sportivi. Noi nu de­ţinem logistica adec­va­tă unei asemenea puteri, fiind obli­gaţi să ape­lăm la „nume“, la relaţii, la medicina privată şi intrând inevitabil în conflict cu in­teresele imediate ale spor­tivului sau fe­de­raţiei. Spor­tivul care se an­trenează o via­ţă pen­tru o medalie şi care se acci­den­tează înain­te de lupta fi­nală îţi cere fie să îl vindeci urgent, fie să îl dai apt de com­pe­tiţie chiar dacă inte­re­sele sale pe termen lung sunt afectate. Aici există riscul compromisului. Eu n-am făcut-o nicio­da­tă, dar poţi ceda acestor presiuni şi te tre­zeşti cu un avocat în coaste pentru malpraxis.
S.R.: Ce e de făcut pentru a împăca toate părţile?
I.C.: Cred că trebuie să ne ui­tăm şi la ca­pra vecinului, care îl lasă pe sportiv să con­cureze pe proprie răspundere, informându-l în prealabil de boa­lă şi de con­se­cin­ţele la care se expune continuând spor­tul. Deci o răspundere asumată, mai ales atunci când societatea de asi­gu­rări nu îi plăteşte tratamentul dacă el îşi asu­mă acest risc. Sau dacă statul îşi asu­mă răspunderea sănătăţii unui sportiv de per­for­manţă, să o facă şi din fap­te, nu nu­­mai din vorbe. Adică să creeze un sis­tem de asigu­rări medicale pentru spor­tivi, cu logistica necesară.
S.R.: Care este viziunea pe care o aveţi asu­pra fenomenului sportiv şi soluţiilor pro­blemelor generate de el?
I.C.: Ţările cu o civilizaţie avansată au gă­sit soluţiile. Noi trebuie doar să le co­pi­em inteligent. Guvernele anteri­oa­re n-au oferit o şansă reală sportului de ma­să. Miş­carea înseamnă viaţă. Sportul de per­formanţă generează şi patologie spe­ci­fi­că. Sportul zilnic al omului comun e un mij­­loc de prevenţie a bolilor şi chiar de tra­tament. El ţine de cultură şi edu­ca­ţie, şi trebuie încurajat legislativ. Paşi mă­­runţi au fost făcuţi, dar trebuie legi care să genereze un program naţi­onal de sport şi mişcare pentru sănătate în care sigur se vor selecta şi viitori campioni, ve­ritabili ambasadori ai României. INMS poate avea un viitor în coordona­rea unui astfel de program naţional de sănătate prin miş­care şi sport.