Delegația României la Campionatul European de haltere pentru juniori și tineret de la Tallinn a obținut încă patru medalii.
Adrian Ghișoiu (categoria 77 kg) a adus țării noastre un argint la smuls cu 146 de kg. Aurul a fost obținut de georgianul Ghiorghi Lomtadze cu 148 kg. La aruncat și total, Ghișoiu a încheiat pe locul cinci.
Irina Lăcrămioara Lepșa (63 kg) a urcat de trei ori pe podium, de fiecare dată pe a treia treaptă. Performanțele sale au fost: 94 kg la smuls, 118 kg la aruncat și 212 kg la total.
Astfel, bilanțul României la aceste Europene de juniori și tineret până acum este de trei medalii de aur, cinci de argint și șapte de bronz.
FOTO: topnews.in










Leave a Reply