Dacă în urmă cu o săptămână Simona Halep triumfa la Doha, în Qatar, iată că acum o altă jucătoare de tenis din România îşi trece în palmares câştigarea unui turneu WTA. Este vorba de Irina Begu, care, alături de partenera sa, Maria Irigoyen din Argentina, s-a impus pe pământ brazilian, la Rio de Janeiro. Românca şi argentinianca au învins în finală, în două seturi, scor 6-2, 6-0, cuplul format din Johanna Larsson / Chanelle Scheepers (Suedia / Africa de Sud). Meciul a fost la discreţia învingătoarelor, care au tranşat soarta sa în numai 54 de minute.
Graţie succesului de la Rio de Janeiro, cele două jucătoare vor fi recompensate cu 12.300 de dolari şi 280 de puncte WTA. Turneul sud-american a fost dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.
FOTO: tikitaka.ro










Leave a Reply