Un prozator român spunea „Tenisul de câmp se joacă totuşi pe o arenă.“ O arenă unde sute sau chiar mii de spectatori au privirile aţintite asupra jucătorilor care îşi dispută supremaţia într-un meci. Tenisul este unul dintre cele mai iubite şi apreciate sporturi ale lumii. Şi în cadrul Clubului Sportiv Olimpia, secţia de tenis este una dintre cele mai puternice. Ovidiu Anelin Popescu, coordonator şi antrenor al acestui departament, ne-a explicat cum se desfăşoară activitatea, care sunt cei mai buni tenismeni ai clubului şi ce planuri măreţe are pentru anii care vin.
Cum a ajuns la CS Olimpia şi care sunt pârghiile de lucru ale secţiei, ne-a împărtăşit antrenorul Ovidiu Popescu: „În ultimii trei ani, prin decizie de director, sunt antrenor coordonator al secţiei. Coordonarea presupune planificare, bugetarea acţiunilor, pregătirea sportivilor, organizarea secţiei, relaţia cu sportivii, convocările la antrenamente. Am început ca sportiv la acest club; aveam 17-18 ani, după care am urmat Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi de pe băncile facultăţii am încercat să fiu şi antrenor. Fostul director Dimofte a considerat colaborarea cu mine una constructivă şi sunt angajat la club din ianuarie 2006. Suntem doi antrenori, eu şi domnul Alexandru Ghiţă, dar secţia este divizată, ne desfăşurăm activitatea separat. Aceasta a fost divizată definitiv după moartea domnului Dimofte. Am 60-65 sportivi legitimaţi, ajunşi foarte mulţi la vârsta junioratului mare, în jur de 18 ani şi sunt cei cu care am început în 2006-2007 construcţia acestei secţii“.
Pentru a reuşi să aduci rezultate, trebuie să ai atât bază materială, cât şi sportivi devotaţi şi dornici să dea totul în teren. Cu siguranţă, victoria aparţine celui care crede cu adevărat în ea şi în cele mai mari bătălii. „Lucrăm la baza de selecţie la nivel de începători, însă este foarte greu să susţii toate categoriile de vârstă, îi am împărţiţi pe grupe de experienţă. Această activitate este împărţită în două baze; avem două terenuri în baza Iancului şi avem şi baza din Vitan, unde cam de doi ani de zile este domnul Ghiţă. Vara facem aici antrenamentele, iar pe perioada iernii încercăm să ne regrupăm în baloane – Antilopa, Voinicelu. În ultimii ani am colaborat cu Centrul Naţional de Tenis pentru o parte din loturi, pentru că fetele sau sportivii mari sunt în loturi, iar Centrul ne poate sprijini cu această pregătire. Vara, antrenamentele sunt zilnice, iarna cei de la iniţiere şi avansaţii vin de trei-patru ori pe săptămână, iar cei de performanţă aproape zilnic. Cu lotul de senioare reprezentăm cea mai puternică secţie, fiecare sportivă are culoarul său de pregătire, un antrenor al ei, deoarece este foarte greu să ţii pasul, când ajungi ca jucător în top 100 mondial. Acum avem trei fete în top 200 mondial la senioare, aşadar fiecare are program separat cu turnee“, a mărturisit tehnicianul.
Ştim cu toţii că tot mai puţini oameni fac mişcare în zilele noastre. Cum reuşeşte antrenorul să îşi motiveze sportivii şi să îi sprijine în toate acţiunile este o întrebare la care el însuşi ne-a oferit un răspuns: „Tenisul este un sport atipic, sportivii vin, dar nu toţi fac performanţă. Cei care se înscriu la iniţiere şi avansaţi, vin pentru că părinţii vor să le ofere o sursă de mişcare şi de petrecere a timpului liber. Foarte puţini sportivi reuşesc să se întreţină din tenis, doar cei care ajung sus şi câştigă bine. Motivaţie există, deoarece tenisul este un fenomen care te atrage, destul de costisitor, dar noi am reuşit să reducem aceste costuri în cadrul secţiei cu sprijinul clubului. Încercăm să sprijinim foarte mult costurile de teren, de acces la baza materială, iar sportivii au doar costurile de turnee, mingi şi ce se mai foloseşte în mod uzual“.
Ovidiu Popescu a adăugat că CS Olimpia asigură partea de pregătire şi partea la nivel de premieri şi indemnizaţii: „Sprijinul clubului a fost adecvat din acest punct de vedere încă de la început şi sunt mulţumit. Singurul of este legat de baza de pregătire, este greu deoarece secţia este divizată. În condiţiile în care România este aşa cum este, sportul este aşa cum este cu legea sportului, tenisul a primit din partea clubului sprijinul pe care eu îl văd constructiv, în condiţiile în care vrei să ai rezultate. Singurul lucru pe care Olimpia nu l-a rezolvat de când a murit domnul Dimofte este această unitate în cadrul secţiei. Nu face bine la nivel de bază materială şi obiective, eu şi Alexandru Ghiţă suntem separaţi cu totul“, a declarat coordonatorul Ovidiu Popescu. În urma discuţiei cu cei din conducerea Clubului Olimpia, ni s-a confirmat că anul 2013 va aduce schimbări inclusiv la secţia de tenis şi, deşi în prezent secţia nu beneficiază de cooperare foarte bună, lucrurile se vor schimba, deoarece sportivii sunt cei mai importanţi şi merită să facă performanţă în cele mai bune condiţii.
Şi cum să nu iubeşti şi să nu admiri un sport când vezi câtă muncă se depune pentru a fi cel mai bun şi a ajunge pe podium la fiecare competiţie? „În acest moment avem o grupă foarte bună de fete, Irina Begu este cea mai bună sportivă, în top 50 mondial şi singura calificată la Jocurile Olimpice din cadrul secţiei de tenis. Aceasta a fost una dintre cele mai mari performanţe ale departamentului şi un obiectiv pe care l-am stabilit de la începutul colaborării cu Olimpia. Tenisul este atipic şi în acest punct, pentru că în afară de Campionatele Europene şi Jocurile Olimpice, nimic nu prea punctează pe plan internaţional, iar pe plan naţional avem doar Campionatele Naţionale. Rezultatele sportivilor sunt foarte bune, în special pe plan internaţional, acolo este etapa unde ei trebuie să ajungă. Pe lângă Irina Begu, le avem pe Mihaela Buzărnescu, Elena Bogdan, Mădălina Gojnea, Elena Cadar. Ne mai mândrim cu Andreea Iova, multiplă campioană naţională, Bianca Hâncu, Gabriela Talabă, căreia îi prevăd un viitor strălucitor. În rândul băieţilor îl avem pe Florin Brăguşi, care a debutat în meciul cu Olanda din Cupa Davis. La copii avem cel puţin două fete care promit, Alexia Năstase şi Maria Neagu, ambele de 14 ani. Ca rezultate, pe plan naţional, Olimpia joacă foarte bine, este al şaptelea an în care a jucat Campionatul Naţional de Seniori pe echipe l-a câştigat, este multiplă campioană naţională. La băieţi am participat mereu la seniori, unde am fost în primii trei, după Steaua şi Dinamo. La Campionatele Naţionale Individuale avem sportivi care sunt medaliaţi cu aur, atât în probă de simplu, cât şi dublu şi dublu mixt peste 14 ani. Pe plan internaţional cred că este relevant că fetele au obţinut rezultate foarte bune la turnee“, ne-a precizat mândru de sportivii pe care îi antrenează Ovidiu Popescu.

















Leave a Reply