Irina Begu s-a revanșat azi în proba de dublu, după ce la simplu a ratat calificarea în sferturi. Ea și partenera ei de joc, Karin Knapp, au reușit să se califice în semifinalele probei de dublu ale competiției de la Tashkent, Uzbekistan. Cele două au trecut de perechea Jovanovski/Kovinic în trei seturi, într-un meci greu, 7-5 4-6 10-7.
În turul următor al concursului dotat cu premii de 250.000 de dolari, Begu și Knapp le vor întâlni pe rusoaicele Margarita Gasparyan și Alexandra Panova. La simplu, Begu, câștigătoarea turneului de la Tashkent în anul 2012, a pierdut azi în optimi la ucraineanca Lesia Tsurenko, locul 124 WTA, în trei seturi.
Jucătoarea de tenis română deține trei titluri în proba de dublu: Hobart 2012 cu Monica Niculescu, s-Hertogenbosch 2013 cu Medina Garrigues și Rio de Janeiro 2014 cu Irigoyen. La simplu, Tashkent 2012 este singurul ei trofeu din carieră.
sursa foto: hotnews.ro










Leave a Reply