Acesta este şi motto-ul secţiei de rugby a Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti, un sport care dăinuie sub culorile alb-roşii de mai bine de 62 de ani. Muncă fără să se ţină cont de gradele de afară, voinţă fără să se gândească la partea materială, perseverenţă indiferent de rezultat şi intensitate la fiecare competiţie, acestea sunt caracteristicile echipei de rugby a CS Dinamo. Într-o seară toridă de iulie am avut ocazia să ajungem pe stadionul unde îşi desfăşoară activitatea şi să îi urmărim la antrenament. Ştefan Demici, sufletul echipei dinamoviste, antrenor principal şi managerul general al secţiei de rugby seniori ne-a explicat cum decurge pregătirea sportivilor şi cum reuşesc să aibă rezultate admirabile.
Demici ne-a mărturisit că a început activitatea de jucător în anul 1982 la Clubul R.C. Griviţa Roşie, iar la Dinamo a ajuns în 1995. La Sportul Studenţesc a activat doar un an, din 2005 până în 2006: “După ce m-am retras ca jucător, în 2006 am început antrenoratul. Am fost antrenor secund la secţia de rugby seniori la CS Dinamo. Din 2009 sunt antrenor principal şi de un an de zile ocup şi funcţia de manager general. Este o secţie grea, sunt sportivi numeroşi, 15 pe teren şi 8 rezerve, obligatoriu un lot de 35 de jucători pentru că intervin foarte multe accidentări. Avem juniori, jucători care au terminat junioratul şi jucători care au împlinit 35 de ani anul acesta. Este o diferenţă de vârstă între ei, unii sunt la apogeul carierei, iar cei tineri care abia bat la porţile senioratului, sunt sportivi de valoare, că altfel nu ajungeau la Dinamo. Îmbinăm tinereţea cu experienţa şi sperăm ca aşa cum am făcut până acum un rugby plăcut pentru spectatorii din România, să concretizăm în continuare încrederea oamenilor. Secţia de seniori se bazează pe un cadru de selecţie mai larg având în vedere că reprezentăm un nume şi avem rezultate. Dinamo creează caractere, iar jucătorii care au venit aici din juniorat au reuşit să facă performanţă şi să realizeze lucruri pe care nici nu le au visat – salturi la echipa naţională şi la alte echipe din străinătate”, a spus Demici.
“Sunt mândru de sportivii mei!”
Tot de la tehnicianul lui Dinamo am mai aflat că secţia are o pepinieră proprie, în momentul de faţă fiind aproape 60 de sportivi. Ştefan Demici ne-a confirmat că are trei colegi care îl ajută pentru a susţine secţia la nivelul din prezent: “Acum este un climat bun de performanţă, sunt mulţi jucători tineri, suntem antrenori tineri. Colegii mei, Gheorghe Solomie – compartiment trei sferturi şi Constantin Iosef – compartiment de înaintare sunt antrenori secunzi. Şeful centrului de juniori este Cristi Hâldan, care se ocupă de tot ce înseamnă juniori şi a făcut eforturi deosebite reuşind să adune acest număr de copii. Am plecat de la zero, deoarece am avut parteneriate cu câteva licee şi de fiecare dată s-a renunţat din diferite motive. Chiar dacă de multe ori nu ne îndeplinim obiectivele 100%, băieţii nu fac mofturi, au avut momente când au stat fără bani şi nu au comentat. Deşi li s-au oferit sume mari să plece de la Dinamo, nu au plecat. Au semnat contracte pe 3 sau 5 ani cu ochii închişi, preferând să îşi încheie cariera şi activitatea în locul unde au cunoscut cele mai mari satisfacţii, ceea ce n-ar face oricine. Pentru aceste motive îi apreciez, sunt mândru de ei şi îi respect. Pentru mine, Dinamo este ca a doua familie! Pun foarte mult suflet în munca mea pentru că este o ambiţie personală; când am venit la Dinamo am primit totul. Sunt ceea ce sunt datorită acestui club, datorită rugbyului, vreau cu tot dinadinsul să dau înapoi ceea ce am primit pe parcursul acestor ani, în momentele de glorie şi de satisfacţie pe care le-am avut de-a lungul timpului, performanţele pe care le-am realizat ca jucător”.
“La CS Dinamo s-a făcut întotdeauna performanţă”
Ca în orice sport, latura financiară este un aspect destul de important şi, de cele mai multe ori, cel mai problematic. “Având în vedere că sportul în România trece printr-o criză financiară şi se desfiinţează echipe sau secţii, la noi, la Dinamo, secţia de rugby a rezistat. Chiar dacă nu ne îmbogăţim aici, trăim decent, suntem cu salariile la zi, cu ajutorul doamnei preşedinte Elisabeta Lipă şi al unor sponsori, nişte oameni cu suflet, care ne ajută cu bani şi ţin sportivii angajaţi. Sunt foşti rugbişti, sunt oameni de afaceri care, din pură prietenie cu noi sau din dragul rugbyului, ajută aceşti sportivi şi această secţie. Începând de la doamna preşedinte, la şefii de secţie şi jucători ne-am unit şi ne-am propus ca această echipă să ajungă acolo unde i-a fost locul”, a mai precizat antrenorul dinamovist.
Echipa din Ştefan cel Mare se poate mândri cu 5-6 titluri de campioni din 2000 până în 2010, cu două cupe, dar cert este că la Dinamo s-a făcut întotdeauna performanţă. Anul acesta, obiectivul propus de dinamovişti ar fi calificarea în primă fază în play-off şi obţinerea unei medalii. Cel mai important este să se califice în primele patru locuri, un obiectiv realizabil. “Ultimul titlu de campion, chiar un event al secţiei de rugby, datează din 2008, atunci când în ambele finale de cupă şi de campionat, sportivii clubului nostru i-au învins pe cei de la Steaua la un interval de două săptămâni. În 2009 s-a produs o schimbare mare la CS Dinamo. După un meci de poveste cu Farul Constanţa, a fost o celebră bătaie aici, au fost suspendaţi 15 jucători şi de acolo a început declinul. Secţia de rugby a rămas în 2010 cu 9 sportivi (n.r. – cei suspendaţi au trebuit să părăsească secţia), am pornit la un nou drum, am făcut faţă cu greu acelui campionat, am adus jucători din toate colţurile ţării sau foşti jucători. Am îndurat înfrângeri usturătoare de la rivalele noastre, ne-am clasat totuşi pe un onorabil loc III şi de acolo am început să urcăm an de an. Anul acesta suntem echipa care ocupă locul V în Superligă, cu mari şanse să ne calificăm în play-off, cu un colectiv destul de bun, cu jucători de valoare, care au participat la Cupa Mondială, au făcut parte din lotul României la IRB, cu jucători la loturile de Rugby 7, la U20 şi la Rugby 7 Universitar; secţia de rugby chiar are resurse”, a adăugat Ştefan Demici.
În ceea ce priveşte mediatizarea, acesta ne-a spus că nu vrea să facă o comparaţie cu fotbalul, însă media greşeste foarte mult că nu promovează şi alte sporturi: “Sunt atâtea sporturi care merită promovate, rugbyul este un sport frumos. Citesc în fiecare lună revista dumneavoastră şi am văzut că nu este loc pentru fotbal acolo şi că sunt apreciate adevăratele valori. Mă bucur să văd că sunt respectaţi şi alţi sportivi, chiar şi noi în componenţa clubului avem campioni mondiali, europeni, olimpici, care nu sunt recunoscuţi dacă sunt întâlniţi pe stradă, deşi au adus glorie ţării”, a conchis managerul secţiei de rugby a clubului Dinamo.










Leave a Reply