Potrivit presei din Anglia, tehnicianul portughez al lui Real Madrid şi-a manifestat dorinţa de a reveni la gruparea Chelsea Londra cu condiţia de a avea controlul total al clubului londonez.
„Jose vrea să revină la Chelsea. Singura problemă este că de această dată va insista pe lângă miliardarul rus Roman Abramovici pentru un control total al tuturor problemelor echipei, fără vreo interferenţă din exterior. El ştie că acum lucrurile nu stau prea bine acolo. Şi mai ştie şi că va fi greu să aibă acelaşi impact ca înainte. El a realizat ceva incredibil în primul mandat, când a câştigat titlul după 50 de ani. De aceea fanii îl iubesc şi el încă iubeşte clubul. Înainte de a reveni, el vrea să fie sigur că lucrurile sunt clare cu Roman Abramovici. Îi va spune: «Roman, tu eşti proprietarul, iar eu şeful. Hai să muncim împreună şi vom avea totul». Pentru Jose ar fi un parteneriat perfect”, a notat cotidianul eglez „The Sun”, citând o sursă anonimă.
Dacă Mourinho s-ar întoarce la Chelsea, ar fi la al doilea mandat la gruparea patronată de Roman Abramovici după cel încheiat în 2007. În precedentul mandat, actualul tehnician al lui Real Madrid a câştigat titlul, Cupa Angliei şi Cupa Ligii Angliei, dar nu a reuşit să aducă Liga Campionilor pe Stamford Bridge.
Andrei Militaru










Leave a Reply