Georgiana Dima s-a impus în proba feminină individuală de sabie a Campionatului Naţional de juniori ce se desfăşoară la Iaşi. Ea şi-a apărat titlul obţinut anul trecut învingând-o în finală pe colega ei de echipă, Sabina Martiş, cu 15-9.
Competiţia găzduită de Sala Sporturilor din Iaşi a adus la start 37 de sportive, CSA Steaua reuşind să ajungă în finală cu două fete. Dacă medaliile de aur şi de argint le-au revenit Georgianei Dima şi Sabinei Martiş, bronzul a fost cucerit de cele două învinse din semifinale, Cerasela Drăgan de la CSM Iaşi şi Geanina Gavril de la Dinamo, medaliata cu argint de anul trecut.
Mâine va avea loc ultima zi din competiţia naţională de sabie juniori, urmând să se dispute proba feminină pe echipe. În concursul masculin, CS Dinamo a câştigat două medalii de aur, una la echipe şi a doua la individual, prin Iulian Teodosiu.
sursa foto: frscrima.ro










Leave a Reply