Unul dintre cele mai reuşite stagii de pregătire de vară din acest an a fost cu siguranţă stagiul organizat de Federaţia Română de Kempo în luna iunie în staţiunea Venus. Peste 150 de sportivi din cadrul cluburilor afiliate federaţiei s-au pregătit centralizat, timp de o săptămână, beneficiind de câte două antrenamente pe zi. Fiecare dintre aceştia a avut ca obiectiv personal atât cooptarea la lotul naţional cât şi participarea la examinarea de grad care a avut loc la finalul pregătirii.
Stagiul a fost coordonat de către Prof. Amatto Zaharia, Preşedintele FR Kempo şi Kancho Yoshiji Soeno, Preşedintele WKA Shidokan.
Prin acest stagiu de pregătire desfăşurat, ca întotdeauna, într-o atmosferă destinsă, dar sub imperiul unei discipline de fier de tip militar, FR Kempo a arătat încă odată care sunt ingredientele succesului luptătorilor Kempo în competiţiile internaţionale: muncă – disciplină – seriozitate.
Într-un scurt interviu, Kancho Soeno a declarat pentru Sport Revolution: „În sporturile de luptă provenite din Artele Marţiale exemplul personal contează enorm şi acest lucru l-am observat în stagiile de pregătire întreprinse în lumea întreagă. Este greu să pretinzi muncă şi dăruire din partea sportivilor şi implicit rezultate, fără a le arăta că şi tu poţi face ceea ce le ceri lor. Antrenorii nu trebuie să se comporte ca nişte zei aflaţi într-un turn de sticlă de unde să dea doar comenzi, să vorbească mult, iar vorbele lor să nu fie susţinute în mod real şi de fapte. Ei trebuie să coboare printre sportivi, să stea pe saltea cu ei, să stea în ring cu ei, să le arate prin fapte că împreună formează o echipă. Aste este valabil peste tot pe glob. De când îl cunosc, Prof. Amatto Zaharia pune în practică acest mod de abordare a antrenamentelor şi stagiilor şi tocmai de aceea federaţia are succese şi rezultate foarte bune pe plan intern şi internaţional.“
La stagiile de Kempo, instructorii, antrenorii, şefii de cluburi lucrează în formaţie cot la cot cu elevii lor, antrenamentele fiind conduse atât prin comandă cât şi prin exemplul personal de Prof. Amatto Zaharia. Aşa a fost şi la Venus unde participanţii au lucrat cot la cot, fie că aveau 15 sau 55 de ani, fie că erau sensei sau învăţăcei.
P.S.: În vederea pregătirii lotului naţional de Kempo pentru participarea la Campionatele Mondiale care se vor desfăşura în Japonia, FR Kempo organizează în perioada 16-22 august 2010 un stagiu de pregătire centralizat. Invitaţi speciali vor fi Jeff Speakman, Bob White şi Benny „The Jet“ Urquidez.










Leave a Reply