În anul 1953, România avea să organizeze, în luna martie, pentru prima dată în istorie, Campionatele Mondiale de tenis de masă. În acest scop, ţara noastră a făcut eforturi deosebite pentru a fi la înălţimea aşteptărilor. Spre exemplu, Sala Floreasca, unde s-au desfăşurat întrecerile, a fost dată cu puţin timp înainte de debut în folosinţă, având zgură drept suprafaţă.
Pe 5 martie, adică exact acum 60 de ani, moartea conducătorului sovietic, Iosif Visarionovici Stalin, zguduia întreaga lume comunistă. Componenţii lotului naţional chiar s-au temut la acea vreme că din cauza acestei întâmplări, survenite cu doar două săptămâni înainte de prima servă, Campionatele Mondiale vor fi anulate.
Nu s-a întâmplat însă aşa, deoarece Petro Groza, la acel moment prim-ministru al României, mare iubitor de sport în particular, a susţinut desfăşurarea competiţiei. De altfel, Petru Groza a fost şi cel care a girat solicitarea României de organizare a acestei competiţii majore în tenis de masă, la care au participat, în premieră, şi reprezentanţii Chinei.










Leave a Reply