Descinde din lumea fotbalului, dar abordează sportul ca un organism cu funcţii interdependente. O întâlnire cu Falemi Nana Ngassam oferă câteva din reperele ce duc spre profesionalism şi care sunt plămădite din muncă, disciplină şi dorinţă de cunoaştere.
Falemi Nana Ngassam: campion naţional cu Steaua Bucureşti, internaţional camerunez, poate primul impact de anvergură al unui sportiv cu dublă naţionalitate în sportul românesc. El are rădăcini româneşti şi africane. Despre impactul mixajului de culturi în formarea omului şi pe parcurs a sportivului, Falemi consideră că „fiind mixt, ieşi în evidenţă în ambele culturi din care provii. De exemplu, în România sunt considerat de culoare, iar în Camerun mi-au spus că sunt rus. Treaba asta poate să te ajute mult, pentru că te scoate din mulţime, dar automat pune şi presiune pe tine. Mixajul de culturi aduce cu sine calităţile şi defectele specifice culturilor/raselor. Ţine de fiecare individ să folosească bine moştenirea genetică, culturală, ţine de educaţia primită, de caracter, de felul în care se formează/instruieşte. Cred că mixajul te face să ai o deschidere mentală şi senzorială mai mare.
S.R.: Sportul, ca profesie, are un program anume? Cât de mult contează antrenamentele individuale sau chiar în timpul liber?
N.F.: Eu am fost atras de sport şi competiţiile sportive de mic şi am mers către sport. Ca om de sport sunt conştient că sportul îmi organizează viaţa. Când faci sport şi vrei să obţii performanţe, mănânci într-un fel, te odihneşti într-un fel, gândeşti într-un fel, ai anumite preocupări către zone conexe cu sportul, recuperarea, nutriţia. Antrenamentele individuale sunt baza formării oricărui sportiv care vrea să îşi depăşească adversarii. Acolo, sportivii mari fac diferenţa. Toţi mergem la antrenament, numai că unii mai rămân peste program, ba chiar se antrenează şi în timpul liber. Iar cea mai bună pregătire individuală un sportiv o face în concediu. Baza unui profesionist este pregătirea constantă din vacanţă. Acolo am câştigat cel mai mult. Pregătirea din vacanţă m-a ajutat să îmi fac o bază foarte bună, înainte de sezon, să ajung la limite fizice la care nu puteam ajunge în timpul sezonului competiţional, iar în timpul sezonului să pot rămâne la un nivel tot mai ridicat, paradoxal, cu fiecare an care trecea, căci se acumula tot mai multă pregătire.
S.R.: Pe ce ai miza în munca ta de antrenor: pregătire fizică sau pregătire tehnico-tactică? Ce face diferenţa în sportul de astăzi?
N.F.: Sunt întrebări cheie, esenţiale, pe care cred că şi le pune orice antrenor, în orice sport. Descifrarea acestei ecuaţii, în fiecare echipă, reprezintă una din cheile succesului echipei respective. Totuşi sportul, spre exemplu fotbalul de azi, a devenit foarte fizic şi agresiv. Altădată, dacă erai „fotbalist“, jucai şi şchiop în echipă. Astăzi dacă nu alergi şi nu faci ambele faze, dacă nu eşti agresiv fără minge banca sau tribuna sunt ale tale. Nu intri în echipă. Practic, oricât de fotbalist eşti, fără pregătire fizică impecabilă nu mai poţi juca fotbal la nivel ridicat. Ambele fac diferenţa. Depinde însă de circumstanţă.
La nivel european, ca să ajungi să faci fizic diferenţa, trebuie să fii tehnico-tactic la acelaşi nivel măcar, ori, când întâlneşti jucători de mare valoare, îţi dai seama că ei sunt foarte buni şi tehnico-tactic, deci ai de lucrat şi în zona asta. Eu sunt adeptul fotbalului total, fotbalului spectacol: Ajax-era Cruyff, Steaua 86, Milan 90, Barcelona recentă şi a jocului pe care îl perfecţionasem ani de zile, cu Piţurcă la Steaua. Însă, ca să faci diferenţa tehnic, cum au făcut-o Barca, Bayern, trebuie ca fizic să fii la acelaşi nivel cu adversarii. Spre exemplu, Messi pe lângă că este un artist, fără forţa fizică incredibilă, ar fi ca un jucător de curtea şcolii.
În ceea ce ne priveşte, la nivel naţional, încă suntem sub nivelul fizic al forţelor europene. În MMA, Fedor Emelianenko nu făcea diferenţa fizic când întâlnea un adversar la fel de pregătit, ci îl domina tehnic. Dar se antrena cel mai mult, cel mai dur şi cel mai atent la detalii. În BJJ, un exemplu în care tehnica a făcut diferenţa este lupta lui Royce Graycie cu Kimo Leopoldo. Fizic, brazilianul nu se putea măsura cu Kimo, care avea 20 kg în plus şi era un pachet de muşchi, însă l-au ajutat anduranţa şi tehnica impecabilă, având un spirit şi o încredere fantastică.
Ca o concluzie, pentru a domina trebuie să fii puternic fizic, dar pentru a face spectacol, trebuie să domini şi să fii bine pregătit tehnic. Aşa că, pentru mine, ambele concepte sunt importante în egală măsură, cu un plus pentru forţa fizică.
S.R.: Mizezi pe interdisciplinaritate în pregătirea antrenamentelor? Ce metode de antrenament din practica altor sporturi ai folosit sau foloseşti?
N.F.: Până în anii ‘90 secţiile cluburilor de sport făceau schimb de experienţă şi sportivii din diversele ramuri erau mai apropiaţi între ei. Ei, antrenorii, conducătorii clubului, se interesau unii de alţii şi formau legături puternice unii cu alţii. Cunoaşterea şi înţelegerea celorlate discipline sportive te ajută în înţelegerea propriei discipline.
De exemplu, din baschet am luat timming-ul în demarcări la cornere. Am luat fente şi trucuri de demarcare atunci când sunt ţinut de adversar. Pentru că la baschet ai câteva fracţiuni de secundă să faci o demarcare, ca să primeşti mingea, deci trebuie să fii eficient, aşa cum se întâmplă la un corner, de exemplu. La handbal, am remarcat spiritul de echipă şi agresivitatea cu care se apără pe semicerc, duritatea pe care o au de înfruntat în drumul spre poarta adversă, aspecte similare care se întâlnesc în jocul de fotbal.
Din atletism, bob, haltere am învăţat multe, mi-e greu să sintetizez, încă încerc să învăţ multe. Am înţeles metodica de pregătire fizică, m-a impresionat grija pentru fiecare detaliu, de la încălzire până la executarea exerciţiilor complexe. Am observat lipsa grabei cu care halterofilii şi atleţii îşi pregătesc organismul, felul în care se antrenează, fiecare tip de efort, cum se dezvoltă calităţile motrice în mod individual.
Din artele marţiale am receptat cultura pentru corp. Am observat cum este respectat corpul, fiecare parte fiind ţinută sub observaţie din creştet până în tălpi. Să observi o încălzire complexă din arte marţiale, înseamnă să asişti la un ritual, este un spectacol! Acolo, am învăţat cum să-ţi încălzeşti corpul. Fiind sportiv, înţeleg relativ uşor fiecare mişcare nouă pe care o văd. Pentru un neavizat o simplă rotire a unei articulaţii nu spune nimic, nu are folosinţă şi nici nu ştie la ce îl poate ajuta. Însă pe mine, mă fascinează când descopăr mişcări noi, mai ales că înţeleg la ce îmi ajută.
De asemenea în artele marţiale, competitorii găsesc întotdeauna soluţii şi, chiar dacă sunt puşi în mare dificultate, luciditatea demonstrată este extraordinară. În cazul în care vrei să lucrezi forţă în regim de rezistenţă, urmăreşte un luptător de arte marţiale. În acest domeniu se lucrează exerciţii de bază cu multe repetări. Spre exemplu, am făcut „imprudenţa“ să particip la o clasă de arte marţiale condusă de Shihan Florentin Marinescu. La sfârşitul antrenamentului, când luptătorii erau deja obosiţi, au lucrat 1.000 de abdomene! Pentru ei, asta era doar rutină.
Uneori, mă simt destul de bine pregătit şi puternic, însă când merg să văd antrenamentele şi meciurile echipei de rugby Steaua, mă calmez imediat. Îmi spun: „Falemi, e cazul să te mai pregăteşti. Nu eşti chiar aşa cum credeai!“ Odată, când băieţii de la rugby au venit să ne susţină şi ne-au transmis încurajările lor, ne-am simţit obligaţi să onorăm prezenţa lor cu o victorie. Îţi dai seama ce energie şi încredere am avut, când ştiam că echipa de rugby vine să te susţină. Te stimulează la maxim. Vrei să te ridici la nivelul aşteptărilor lor, mai ales că sunt nişte performeri, pe care îi priveşti cu respect. Să văd echipa de rugby a Stelei la antrenament, e un privilegiu pentru multă lume. Pentru mine e o bucurie, de fiecare dată. De fiecare dată învăţ şi mă inspir din munca lor şi ca antrenor, clar că îmi voi aduce elevii la antrenamentele echipei de rugby. Sunt convins că întâlnirile şi contactele cu alte ramuri de sport, îi va ajuta să dobândească o mentalitate de campioni. Atunci când vezi oameni duri, care se antrenează fără să facă nazuri, şi pe bani puţini, atunci tu, fotbalistul, înţelegi că e cazul să pui osul la treabă, fie că plouă sau că ninge, că terenul nu e bun sau că te doare ceva.
S.R.: Care ar fi câteva principii de bază, fără de care nu există performanţă în sport?
N.F.: Dorinţa, ambiţia şi inteligenţa. Trebuie să ştii de timpuriu unde vrei să ajungi, să ai modele pe care să vrei să le depăşeşti, ţinte la care să ajungi. De asemenea, disciplina, perseverenţa şi o bază genetică bună. Drumul spre succes este lung şi greu, de regulă şi trebuie să rezişti ca să ajungi acolo. Apoi, autocunoaşterea, autocontrolul, personalitatea şi caracterul, cultivarea eticii muncii. La disciplină includ odihna, hidratarea, alimentaţia, căci toată lumea se antrenează, dar campionii sunt acei performeri care se recuperează mai repede.
~Va urma~
În numărul viitor vom afla despre modelele educaţionale, proiectele de viitor, pasiuni şi momente memorabile din viaţa omului, sportivului şi antrenorului Falemi Nana Ngassam.
Artivol publicat în nr. 53 al revistei Sport Revolution
Leave a Reply