Concordia Chiajna a produs surpriza etapei a 27-a, învingând în Gruia pe CFR Cluj cu 4-2. Vranjes şi Ronny au înscris pentru gazde, iar pentru Chiajna au marcat I. Iordache, Krumov, Rocha şi Alex.
După începutul de meci, echipa lui Reghecampf părea liderul Ligii 1, atacând încă din primul minutşi reuşind deschiderea scorului prin I. Iordache, în minutul 7. Gazdele părea că s-au trezit destul de repede, reuşind egalarea în minutul 16. Bastos a executat o lovitură liberă şi Vranjes a egalat cu o lovitură de cap.
Chiajna a revenit însă la cârma jocului şi a atacat în mai multe rânduri periculos poarta gazdelor. O altă fază fixă a adus din nou oaspeţii în avantaj. Ad. Popa a executat un corner, Krumov a reluat pe mijlocul porţii, iar Beto a scăpat mingea în poartă. CFR Cluj a jucat în continuare foarte slab, iar oaspeţii au mărit diferenţa, prin Rocha în minutul 38. Cu două minute înainte de pauză, Alex a marcat cu capul, din centrarea lui Filip, stabilind scorul la pauză, un incredibil 1-4!
Clujenii au revenit montaţi de la cabine şi au marcat repede, în minutul 49, prin Ronny, care a redus din diferenţă, 2-4.CFR a presat în continuare, dar tabela a rămas nemodificată până la finalul meciului.










Leave a Reply