Chiar dacă Ruxandra Dragomir consideră că planul lui Ilie Năstase şi al altor oameni din tenis este un act de subminare a puterii Federaţiei, iată că dracu’ nu este atât de negru şi că încet-încet, Liga Română de Tenis stârneşte reacţii pozitive.
Gheaţa a fost spartă la Oneşti, unde clubul organizator a primit un sprijin material substanţial care a ridicat cota motivaţională a participanţilor la turneu. La clubul “Olimpia”, premierea a fost făcută de domnul Ilie Năstase, Preşedintele Asociaţiei LIGA ROMÂNĂ DE TENIS.
Implicarea Asociaţiei în desfăşurarea concursului de la “WINNERS TENNIS CLUB”, de la Cluj, a fost primită cu ecouri pozitive, ceea ce demonstrează că LRT porneşte la drum cu piciorul drept.
Liga îşi formulează traseele pentru o politică educaţională în interiorul segmentului 8-12 ani, atât fete, cât şi băieţi. De aceea, trei şedinţe ale Comitetului Director au fost consacrate Programului Asociaţiei, în raport cu semnalele venite din teritoriu. Aportul Ligii la derularea calendarului competiţional în care sunt angrenate cluburile membre a luat forme concrete, spre aprecierea declarată a organizatorilor, sportivilor şi a părinţilor.
În lumea tenisului juvenil, LIGA ROMÂNĂ DE TENIS îşi urmează consecvent măsurile preconizate într-un “program realist şi coerent care să asigure îndeplinirea obiectivului principal al Asociaţiei: stimularea copiilor pentru a veni pe terenul de tenis, premisă a unui alt viitor al sportului alb în România”, aşa cum ne-a declarat d-nul Liviu Ursuleanu, Preşedintele Executiv al LRT.
Liga Română de Tenis răzbate, chiar dacă este în război cu FRT
Punctual, tăcerea aceasta, ca atitudine, îi discreditează în plus pe cei care, vremelnic, decid în probleme care, de fapt, sunt ale tuturor celor din tenis, ignorându-le voinţa. Să te discreditezi pe tine însuţi e o problemă personală. Să discreditezi o instituţie e mai grav, chiar dacă o faci cu o nonşalanţă inegalabilă.
Dacă aţi fi avut bunăvoinţa să citiţi măcar în fugă Statutul Asociaţiei aţi fi constatat că scopul propus al Asociaţiei nu este altul decât sprijinirea şi susţinerea activităţii sportive a cluburilor ce au statut de membru afiliat, activitate în deplin acord cu prevederile art. 1 din O.G. nr. 26/2000, cu spiritul Legii nr. 69/2000, a educaţiei fizice şi sportului, şi, credem noi, şi cu interesul legitim al Federaţiei Române de Tenis. Dacă sprijinirea activităţii tenisistice de către Asociaţia “Liga Română de Tenis”, sub diferite forme, logistic, tehnic, financiar, vă deranjează pe dumneavoastră personal, este problema dumneavoastră, dar asta nu înseamnă că Asociaţia îşi desfăşoară activitatea ilegal, aşa cum eronat sau poate rău intenţionat, aţi afirmat dumneavoastră în articolul de referinţă. Sperăm că cele afirmate în articol reprezintă un punct personal de vedere şi nu punctul de vedere oficial al Federaţiei Române de Tenis. Asociaţia Liga Română de Tenis şi-a propus doar să sprijine şi să susţină activitatea sportivă a cluburilor ce au statut de membru afiliat.
Lăsând impresia falsă de specialişti în demolări şi supăraţi că Asociaţia LRT există, cei responsabili nu se conformează, amăgindu-se cu gândul cum ar fi dacă n-ar exista…










Leave a Reply