Chiar dacă luna noiembrie este una săracă din punct de vedere competiţional pentru canotori, Federaţia Română de Canotaj are o activitate intensă şi în această perioadă a anului. Astfel, după şedinţa Biroului Federal, care a avut loc chiar pe 1 noiembrie, s-a stabilit că loturile naţionale de seniori şi tineret vor intra în cantonamentul de la Snagov, unde vor efectua exerciţii specifice de pregătire fizică pentru sezonul rece.
Senioarele, sub coordonarea antrenorului Mircea Roman, au sosit la baza de pregătire în data de 19 noiembrie. Grosul sportivelor, din cele 12 selecţionate, îl dă CS Dinamo Bucureşti, care are un grup de şapte fete selecţionate (Camelia Lupaşcu, Nicoleta Albu, Cristina Grigoraş, Andreea Boghian, Adelina Cojocariu, Ioana Crăciun şi Cristina Ilie). Steaua le-a trimis la lot pe Roxana Cogianu şi Ionela Zaharia, în timp ce de la CSM Iaşi vin Irina Dorneanu şi Mihaela Petrila. Ultima, dar nu cea din urmă, este constănţeanca Diana Bursuc, legitimată la Farul din localitate.
Seniorii au deja o săptămână în plus de pregătire faţă de fete, ei fiind chemaţi la Snagov începând din 12 noiembrie. Dimitrie Popescu, fost campion mondial şi olimpic, este responsabilul pentru grupa de rame, în timp ce de grupa vâslelor va răspunde Carmen Cutaş. Lotul reprezintă practic o combinată Dinamo-Steaua, între cei 14 sportivi convocaţi existând o singură „imixtiune“ între cele două bărci, e vorba de Andrei Moraru de la Olimpia Bucureşti.
Steaua îi are în bărcile naţionale pe Cristi Pîrghie, Ciprian Duduţă, Petru Codău, Ştefan Nica, Adrian Damii, Ioan Prundeanu şi Cosmin Cuciurean. De la Dinamo vin următorii sportivi: Alexandru Palamariu, Marius Cozmiuc, Ionel Strungaru, Toader Gontaru, Vlad Aicoboaie şi Vasile Agafiţei.
Referitor la lotul naţional feminin de tineret, acesta se va forma după întocmirea clasamentului naţional. Prima parte a pregătirii se va realiza la cluburi, începând cu data de 17 noiembrie, după care sportivii vor susţine bateriile normale de teste şi norme, în urma cărora se va întocmi clasamentul naţional, care reprezintă principalul criteriu de intrare şi ieşire din loturile naţionale.
La categoria de vârstă tineret, fetele vor alcătui un lot naţional începând cu luna ianuarie a anului 2013, pe două grupe distincte, rame şi vâsle.
Tot în această perioadă, mai precis la începutul lunii decembrie, Federaţia Română de Canotaj va organiza cursuri şi examinări pentru obţinerea licenţei naţionale de arbitru. Pregătirea practică a fost organizată la Snagov, în data de 23 noiembrie. Proba scrisă este stabilită pentru 7 decembrie, în timp ce proba practică se va stabili ulterior, în funcţie de numărul celor înscrişi.













Leave a Reply