După returul de foc de la Veszprem, în care campioana României la handbal feminin a ratat calificarea în finala Ligii Campionilor, fostul preşedinte al grupării vâlcene, Ioan Gavrilescu (foto), deşi nu i s-a solicitat părerea, a simţit nevoia să facă unele declaraţii belicoase şi total pe lângă subiect, referitoare la un posibil aranjament al acelui meci cu Gyor. Acuzele s-au îndreptat împotriva uneia dintre cele mai bune handbaliste din lume la ora actuală, interul muntenegrean Katarina Bulatovic.
Gavrilescu s-a gândit că dacă Bulatovic are deja parafată o înţelegere valabilă din vară cu Gyor, atunci poate a dorit să îşi ajute viitoarele coechipiere, în dauna actualelor. Scuze de brutalitatea expresiei, dar asta nu este decât o racilă comunistă, care nu are ce căuta în condiţiile actuale. Realitatea, statisticile şi colegele de echipă ale Katarinei îl contrazic pe acest Gavrilescu. O vom face şi noi, prin câteva întrebări adresate public domnului în cauză:
– dacă era aranjament de ce Bulatovic a marcat trei goluri şi a încercat din răsputeri să ajute şi cu alte şase pase decisive?
– dacă era aranjament de ce Bulatovic a marcat exact golul care putea duce Oltchimul în finală, la 25-23?
– cu ce carte de vizită pleca Bulatovic la noua echipă, din postura de vânzătoare?
– nu îi convenea vicecampioanei olimpice un trofeu de Liga Campionilor în palmares? Era nevoie să aştepte până la anul?
Seria interogaţiilor de ordin tehnic ar putea continua şi suntem convinşi că nea Gavrilescu acesta s-ar bâlbâi dacă i-am auzi răspunsul. Cert este că omul este depăşit şi crede că aranjamentele merg ca pe vremea tinereţii sale.
Noi am arătat într-un articol postat imediat după semifinală de ce credem că a greşit Oltchimul şi a ratat calificarea, însă se pare că deşi a stat peste trei decenii la cârma echipei Oltchim, Gavrilescu nu a reuşit să înveţe nimic despre handbal sau despre sport.
Articolul nostru îl puteţi citi aici http://www.sportrevolution.ro/oltchim-a-ratat-agonizant-calificarea-in-liga-campionilor/
Revenind la Gavrilescu, acesta ar face mai bine să răspundă la o întrebare din trecutul său glorios de preşedinte al Oltchimului. De ce l-a schimbat în 2011 pe antrenorul Peter Kovacs pentru a fi adusă Anja Andersen, care a capotat lamentabil. Sau de ce echipa de fotbal a clubului Oltchim a fost dusă de răpâ, după ce a funcţionat ani de zile ca un fel de societate căpuşă la CS Oltchim Rm. Vâlcea. Mai avem şi alte întrebări, dar măcar să obţinem răspuns la acestea.
Altfel, tot respectul pentru Ioan Gavrilescu şi pentru cei 34 de ani de preşedinţie, dar de data asta trebuia să tacă, nu să aducă acuze după un meci pierdut dramatic.










Leave a Reply