Luna noiembrie a fost una foarte aglomerată pentru sportul care se joacă peste fileu. Dacă în Campionatele Naţionale, atât la masculin, cât şi la feminin, s-au desfăşurat alte cinci etape, pe plan internaţional echipele noastre au luptat pentru a obţine calificările în Cupele Europene.
În Liga Campionilor evoluează pentru România echipele CSV 2004 Tomis Constanţa şi CS Dinamo Romprest Bucureşti, la feminin, iar la masculin CS Remat Zalău şi CVM Tomis Constanţa. În Cupa CEV ne reprezintă CS Ştiinţa Bacău – feminin şi CS Dinamo Bucureşti – masculin. În Challenge Cup îşi dispută supremaţia CSM Bucureşti şi CSU Medicina Târgu Mureş – feminin, SC Unirea Dej – masculin.
În Grupa E din Liga Campionilor, echipa CVM Tomis Constanţa a avut un parcurs destul de greu cu trei înfrângeri şi o singură victorie din patru meciuri. Dinamo Moscova – CVM Tomis Constanţa 3-0; CVM Tomis Constanţa – PGE Skra Belchatow 0-3; CVM Tomis Constanţa – Fenerbahce Grundig Istanbul 3-0; Fenerbahce Grundig Istanbul – CVM Tomis Constanţa 3-2. Următorul meci se va disputa în compania formaţiei PGE Skra Belchatow, pe 5 decembrie, în deplasare, iar ultima partidă va fi pe teren propriu cu Dinamo Moscova – 12 decembrie. Nici băieţii de la Remat Zalău nu stau mai bine la punctele obţinute în Grupa G: CS Remat Zalău – Bre Banca Lannutti Cuneo 0-3; Asseco Resovia Rzeszow – CS Remat Zalău 3-0; Arago de Sete – CS Remat Zalău 3-0; CS Remat Zalău – Arago de Sete 2-3. Echipa noastră mai are de disputat două partide, cu Asseco Resovia Rzeszow, pe 4 decembrie şi cu Bre Banca Lannutti Cuneo, pe 12 decembrie.
Tot în Liga Campionilor, tabăra feminină a avut parte de rezultate mai bune: Robur Tiboni Urbino – CSV 2004 Tomis Constanţa 1-3; CSV 2004 Tomis Constanţa – Schweriner SC 3-2; CSV 2004 Tomis Constanţa – Dinamo Kazan 0-3; Dinamo Kazan – CSV 2004 Tomis Constanţa 3-0. Pe 5 decembrie, constănţenii vor juca în deplasare cu Schweriner SC, iar pe 11 decembrie vor primi vizita celor de la Robur Tiboni Urbino. CS Dinamo Romprest Bucureşti a câştigat un singur meci la sacrificiu, în faţa celor de la Galatasaray Daikin Istanbul, cu scorul de 3-2. CS Dinamo Romprest – Unendo Yamamay Busto Arsizio 1-3; ASPTT Mulhouse – CS Dinamo Romprest 3-1; CS Dinamo Romprest – Galatasaray Daikin Istanbul 1-3.
Echipa feminină de volei Ştiinţa Bacău s-a impus în prima manşă a optimilor Cupei CEV, după un meci epuizant de 5 seturi şi peste două ore, în faţa echipei Volley Köniz 3-2 (18-25, 19-25, 25-18, 25-16, 19‑17). La Sala Sporturilor Bacău a avut loc returul din optimile Cupei CEV, dintre Ştiinţa şi Volley Koniz, şi din nou băcăuancele au reuşit să se impună cu scorul de 3-2. Echipa dinamoviştilor a fost înfrântă în ambele partide de către Landstede Zwolle: CS Dinamo Bucureşti – Landstede Zwolle 0-3 şi Landstede Zwolle – CS Dinamo Bucureşti 3-2.
Echipa masculină de volei Unirea Dej s-a calificat în şaisprezecimile de finală ale Cupei Challenge, după ce a trecut de formaţia albaneză Studenti Tirana cu scorul de 3-1 (25-21, 28-30, 25-18, 25‑13), în deplasare, în cadrul manşei secunde a turului II. După 3-0 în primul joc, Unirea Dej s-a impus şi la Tirana. În faza următoare, Unirea va înfrunta formaţia Vojvodina Novi Sad, primul meci fiind programat pe teren propriu în perioada 4-6 decembrie, iar revanşa o săptămână mai târziu, în Serbia. CSM Bucureşti şi CSU Medicina Târgu Mureş au reuşit să câştige partidele din Cupa Challenge, din turul secund, în faţa celor de la VC Oudegem şi Peelpush Meijel. CSM Bucureşti a debutat cu dreptul în cupele europene, reuşind să învingă pe VC Oudegem, scor 3-1. CSU Medicina Târgu Mureş s-a impus cu 3-0 (25-17, 25-19, 25-14). În manşa retur, CSM Bucureşti s-a calificat în şaisprezecimile de finală ale Cupei Challenge la volei feminin, după ce a învins echipa belgiană VC Oudegem cu scorul de 3-0 (25-20, 25-12, 25-20), la Dendermonde. În şaisprezecimi, CSM Bucureşti va întâlni pe Sliedrecht Sport (Olanda), primul meci fiind programat în deplasare, în perioada 4-6 decembrie. Returul se va juca la Bucureşti, în perioada 11-13 decembrie. CSU Medicina a pierdut calificarea în faza următoare a Challenge Cup în Sala Sporturilor din Târgu-Mureş. Voleibalistele noastre nu au dat totul pe teren şi au pierdut meciul cu scorul de 2 la 3. A urmat apoi setul de aur, câştigat de olandeze fără prea mari probleme, profitând de lipsa de concentrare şi relaxarea mureşencelor.










Leave a Reply