Etapa a patra din Euroliga masculină a debutat cu două surprize-înfrângerile echipelor Real Madrid şi Unics Kazan, principalele favorite ale grupelor F şi G.
Baschetbaliştii madrileni au pierdut la scor, 69-93 (26-48) pe terenul conaţionalilor de la Gescrap Biskia Bilbao, compromiţându-şi şansele de calificare în sferturile de finală. Formaţia bască a avut un start fulminant, câştigând primul sfert cu 34-14, după care a mărit, treptat, diferenţa, ce a depăşit, la un moment dat 30 de puncte. Principalii marcatori au fost Vasilidis, 19, Mumbru, 16, Jackson, 15, respectiv Mirotic, 18 şi Velickovic, 17. În celălalt meci, Montepaschi Siena a valorificat avantajul terenului propriu, impunându-se la 15 puncte, 84-69, în faţa celor de la Unicaja Malaga. McCalebb a avut cele mai multe reuşite, 18. Montepaschi obţine al patrulea succes consecutiv, asigurându-şi prezenţa în faza următoare. Realul are nevoie de victorii în următoarele două partide, cu condiţia ca Gescrap să piardă ambele confruntări. S-au disputat şi două meciuri în grupele F şi G. Olympiacos Pireu a reuşit primul succes, 67-65, în fieful celor de la Anadolu Efes Istanbul, partidă urmărită de peste 10.000 de spectatori. Grecii au condus în permanenţă, dar au fost egalaţi cu 16 secunde înainte de final. Sloukas a fost faultat, după care a transformat ambele lovituri libere. Va fi greu pentru Olympiacos să se califice, având o singură victorie. În schimb, liderul grupei G, Unics Kazan, a pierdut în deplasare, la Emporio Armani Milano, 58-63, dar păstrează şanse reale de calificare în sferturile de finală. Restul partidelor vor avea loc joi seara.










Leave a Reply