Jurnaliştii de la AS au prezentat, luni, numele posibilului înlocuitor al lui Josep Guardiola pe banca tehnică a Barcelonei, acesta numindu-se Marcelo Bielsa. În cazul în care Pep nu-şi va prelungi înţelegerea cu formaţia campioană a Europei, Bielsa este favorit să-i ia locul pe “Camp Nou”.
“Din punctul meu de vedere, Guardiola ar trebui să rămână pe viaţă la Barcelona”, a precizat Sandro Rosell, preşedintele catalanilor, în urmă cu câteva săptămâni.
Cum Guardiola este însă adeptul unui ciclu de performanţă de cinci ani, conform unui calcul simplu Pep va pleca de la FC Barcelona la finalul stagiunii 2012-2013.
Bielsa este văzut un bun înlocuitor pentru că este adeptul unui stil ofensiv, cu un joc în care să fie ţinută mingea cat mai mult, la fel ca Guardiola.
În cazul în care va pleca de la Barcelona, Guardiola este favorit să preia conducerea echipei Manchester United. Ibericul este văzut un demn urmaş pentru Sir Alex Ferguson. De altfel, chiar repututatul antrenor britanic l-a numit pe Pep drept unul dintre posibilii săi urmaşi la echipa de pe “Old Trafford”.
În vârstă de 56 de ani, Marcelo Bielsa a pregătit de-a lungul timpului echipe precum Newell’s Old Boys, Club Atlas, Club America, Velez Sarsfield, Espanyol, naţionala Argentinei (1998-2004), reprezentativa statului Chile (2007-2001) şi Athletic Bilbao (din 2011 până în prezent).










Leave a Reply