Întrecerile continentale de gimnastică feminină au adus pentru a doua oară la Bruxelles elita acestui sport, în care România a făcut şi continuă să facă istorie. Nu e la îndemâna oricărei naţiuni să se impună în patru dintre cele cinci probe ale senioarelor, cucerind şi două trofee de argint. Totodată, fiind vorba şi de o întrecere la care au participat şi junioarele, menţionăm şi performanţa reprezentantelor noastre de a urca de tot atâtea ori pe podiumuri, de două ori pe a doua treaptă şi de alte patru pe a treia. Un bilanţ care demonstează, încă o dată, valoarea şcolii româneşti de gimnastică.
Aur aşteptat de un ciclu olimpic
Concursul pe echipe avea să se încheie cu o revanşă în faţa Rusiei, aşteptată patru ani de elevele antrenorilor Octavian Bellu şi Mariana Bitang, pregătite în 2008 de alţi tehnicieni. Cu Cătălina Ponor, revenită în lot înaintea Mondialelor de anul trecut, Sandra Izbaşa, complet refăcută după o accidentare şi cu mezina Larisa Iordache (16 ani neîmpliniţi), într-o formă de zile mari, echipa noastră a adunat 176,288 puncte. Cu 0,752 mai multe decât marea rivală de la Răsărit şi cu aproape cinci puncte, mai precis 4, 858 decât Italia, care a contat pe aceeaşi Vanessa Ferrari.
Primul aparat a decis, în mare măsură, succesul gimnastelor noastre, care au fost notate la sărituri cu 15.058 Iordache, 15.200 Izbaşa, 15.000 Ponor. Româncele acumulau 45.291, iar rusoaicele doar 41.300 la bârnă, ocupând locul 5. Paralelele, “călcâiul lui Ahile” al multor sportive, ne-au cam dat de furcă, Iordache primind 14.332, Diana Bulimar 13.933 şi Raluca Haidu 13.833. Bârna, “puntea suspinelor”, cum i se mai zice, ne-a adus aminte de zilele de glorie, Ponor fiind notată cu 15.433, Bulimar cu 14.733 şi Iordache cu 14.433, deşi a căzut. Solul, o altă specialitate românească le-a adus pe covor pe Iordache, Ponor şi Bulimar, care au primit 15.032, 14.733 şi 14.633. Deşi Grişina, Mustafina şi Komova au luat note mari, nu le-au mai putut ajunge pe adversarele lor, care aduceau României al şaselea titlu pe echipe obţinut numai în ani cu soţ, 1994, 1996, 1998, 2004 şi 2008.
Show la întrecerea pe aparate
Deşi am avut sportive calificate în toate finalele pe aparate, antrenorii au decis s-o retragă pe Larisa Iordache din concursul la paralele. Motivul? Urma să evolueze a doua la bârnă. Decizia a fost foarte bună, Larisa reuşind să câştige medalia de argint, cu 15.133, aurul fiind adjudecat de Cătălina Ponor, la o diferenţă insignifiantă, 15.200!
Solul a fost tot o afacere între două gimnaste românce, ordinea pe podium inversându-se, cu Iordache, 15.233, pe cea mai înaltă treaptă şi cu Ponor, în dreapta ei, la 0,600. Pentru Cătălina era medalia cu numărul 17 a carierei. Iar pentru micuţa Larisa a treia la prima competiţie importantă ca senioară.
Săriturile ne-au convins, din nou, de uriaşul talent al Sandrei Izbaşa, menajată de cei doi antrenori, care n-au forţat-o la sol, unde este deţinătoarea titlului olimpic. Sandra a primit pentru evoluţiile sale 14.900 şi 14.866, media fiind de 14.866, reeditând victoria de anul trecut, de la Berlin. Veterana Oksana Şuşovitina a fost notată cu 14,683, iar elveţianca Giulia Steingruber 14.646.
Două rusoaice, Victoria Komova, 15,666 şi Anastasia Grişina, 15.200, au dominat paralelele, a treia fiind ucraineanca Natalia Kononenko, 15.133.
Concluzionând, gimnastele senioare au adus ţării noastre, pentru a patra oară, tot atâtea medalii de aur europene, după ediţiile din 1987, 1994 şi 2004.
Şi junioarele au fost la înălţime
Merită să facem câteva referiri la gimnastele care au adus cele şase trofee în concursul junioarelor. Alina Stănilă, Silvia Zarzu şi Andreea Munteanu au intrat în posesia argintului la sărituri şi sol. Andreea a luat bronzul la individual compus, bârnă şi sol. Ca şi echipa din care a făcut parte, alături de Alina Stănilă, Silvia Zarzu, Miriam Aribăşoiu şi Cristina Tudorache, antrenate de soţii Liliana şi Cristian Moldovan. Pe care sperăm să le revedem la competiţiile europene şi mondiale din următorii patru ani, la senioare, urmate de prezenţe pe podiumuri la Jocurile Olimpice din 2016, care vor fi găzduite de marea metropolă braziliană Rio de Janeiro.
Patru podiumuri pentru băieţi
După două săptămâni a venit rândul băieţilor, la ediţia continentală cu numărul 30, găzduită de Montpellier, oraş care sărbătorea titlul în premieră obţinut de fotbalişti. Gimnaştii noştri au luat patru medalii, cea mai preţioasă, aur, fiind adusă de Flavius Koczi, la sărituri, care a reeditat succesele din anii precedenţi la cal cu mânere şi sol.
Echipa compusă din Koczi, Cristian Băţagă, Marius Berbecar, Ovidiu Buidoşo, Vlad Cotuna a cucerit bronzul la concursul seniorilor. Juniorul Daniel Rădeanu, calificat în trei finale, a câştigat două trofee de argint la sol şi sărituri.










Leave a Reply