Delegația României la Cupa Europeană de judo de la Belgrad a reușit să se întoarcă în țară cu trei medalii: una de aur și două de argint. Grație acestei performanțe,țara noastră a încheiat competiția pe locul patru în clasamentul pe medalii, după Slovenia, Franța și Bosnia.
Prima și cea mai strălucitoare medalie a fost adusă chiar în prima zi de concurs de Ioana Matei în limitele categoriei 48 kg. Drumul spre aur al româncei a început în sferturi, acolo unde a trecut fără prea mari probleme de sârboaica Milica Nikolic. În semifinale, românca a concurat cu o sportivă calificată direct în această fază, Mara Tibea Kraft. Prospețimea fizică a austriecei nu i-a fost însă de ajuns pentru a o învinge pe Matei: românca s-a impus și avea medalia de argint asigurată. Meciul din finală contra unei alte austriece, Valentina Schauer, a stat în mare parte sub semnul echilibrului. La finalul unei lupte în care niciuna dintre sportive nu a reușit vreun procedeu, diferența a fost făcută de o penalizare primită de Schauer, iar Ioana Matei a câștigat aurul.
În a doua zi de concurs, a venit rândul băieților să se evidențieze. La categoria -81 kg, Gheorghe Cristian Bodîrlău a început în forță competiția și a trecut în turul doi de rusul Dmitri Zuev. Au urmat apoi reprezentantul gazdelor, Aleksandar Stamenkovic și ucraineanul Andriy Voloshyn. În semfinale, Bodîrlău a avut un meci ceva mai dificil cu Miroljub Ivezic (Serbia), însă a reușit în cele din urmă să se califice în finală. Aici, din păcate, românul a primit o penalizare, care a făcut la final diferența în favoarea slovenului Gasper Jerman, iar Bodîrlău a obținut argintul.
Daniel Natea a fost și el aproape de o medalie de aur. S-a calificat în finală fără prea mari emoții, trecând în sferturi, respectiv semifinale de Bozidar Bozinic (Serbia) și Ivan Covic (Croația). În ultimul act a fost învins, însă, de un alt sârb, Vladimir Gajic, Natea fiind nevoit să se mulțumească cu medalia de argint.
România a participat la Cupa Europeană de la Belgrad cu 17 sportivi. Pe lângă cei trei medaliați, foarte apoape de podium au fost și Elmer Szocs (locul 5, -73 kg) și Andreea Geanina Florian (locul 5, -57 kg).
FOTO: Facebook.
* Articol publicat în numărul 43 (octombrie) al revistei “Sport Revolution”










Leave a Reply