Cel mai longeviv român prezent la ultimele 12 ediţii ale Jocurilor Olimpice de Vară, medicul sportiv Nicolae Ploeşteanu, s-a dovedit un interlocutor agreabil.
“Am stat mai mult în cantonamente şi la marile competiţii decât cu soţia şi fata, care au aceeaşi profesie cu mine“, a debutat discuţia noastră. De loc din Timişoara, doctorul Ploeşteanu a urmat facultatea în oraşul natal, iar după stagiatura de trei ani din comuna mehedinţeană Malovăţ, a ajuns la Institutul de Medicină Sportivă, devenit ulterior Naţional, adăugându i-se numele doctorului Ioan Drăgan. De unde avea să fie trimis la lotul reprezentativ de lupte greco-romane, antrenat de maestrul Ion Cornianu, pe care l-a tratat în cantonamentul de la Poiana Braşov.
S.R.: Ce sportivi din loturile olimpice au trecut prin mâinile dumneavoastră?
N.P.: La ediţia JO din 1968, prima pentru mine, am avut-o ca pacientă pe regretata atletă Lia Manoliu, care suferea de o epicondilită (inflamaţie a osului cotului). I-am făcut o infiltraţie cu jumătate de oră înainte de a intra în concurs. A aruncat o singură dată şi a luat medalia de aur. Acum patru ani, la Beijing, i-am aplicat Alinei Dumitru o metodă de refrigerare lentă la umărul drept, care a pus-o pe picioare, câştigând apoi finala cu japoneza.
S.R.: Îmi amintesc că şi în 2000, la Sydney, unde ne-am întâlnit, a avut ceva probleme şi handbalista Carmen Amariei.
N.P.: Din păcate, la ea a fost o entorsă severă, pe care n-am putut-o remedia. Tot aici am participat la discuţiile privind suspendarea gimnastei Andreea Răducanu, căreia i s-a luat medalia, deoarece medicul propus de federaţie şi acceptat de COR îi dăduse un medicament interzis, pseudoefedrină, în locul unor picături obişnuite pentru nas. Din păcate, n-am reuşit să convingem juriul internaţional.
S.R.: Luptătorii, alături de care aţi rămas până astăzi, v-au dat de lucru la Jocurile Olimpice?
N.P.: Actualul secretar general Vasile Andrei, campion la Los Angeles, a avut o criză de apendicită acută, remediată cu un regim alimentar. Trecuse prin aceeaşi criză înaintea plecării, dar nu ne-a spus, din dorinţa de a nu rata participarea la JO. De cuţit tot n-a scăpat, fiind operat la întoarcere la Spitalul Militar. Alţi doi luptători valoroşi, medaliaţi cu aur olimpic, Vasile Puşcaşu şi Ion Draica, au suferit, unul o ruptură musculară a pectoralului, celălalt o tahicardie paroxistică atrială, care le împiedica respiraţia normală. Pe un alt mare campion, Nicolae Martinescu, care suferea de gastrită, cu o lună înaintea JO din 1972, l-am tratat eficient cu ulcosilvanil. Probleme înaintea JO de la Sydney au avut, la rândul lor, Petru Sudureac şi Marian Sandu, dar au putut concura.
S.R.: V-au solicitat şi unii dintre oficialii noştri?
N.P.: Ana Pascu, preşedintele Federaţiei de Scrimă, m-a chemat la Barcelona în 1992, pentru a o scăpa de o toxiinfecţie alimentară, situaţie rezolvată în timp util. Iar la ediţia de acum patru ani, din China, l-am avut pacient pe antrenorul federal de atletism Dan Serafim, care s-a trezit cu un hematom la coapsa dreaptă, după ce fusese atins de un sportiv cu ciocanul la antrenament. L-am oblojit timp de patru-cinci zile, după care a putut reveni alături de sportivii de la aruncări.
S.R.: La ediţia australiană de acum 12 ani aţi fost medic coordonator. Se mai repetase istoria?
N.P.: De trei ori, în 1988, la Seul, în 1992 la Barcelona şi 1996 la Atlanta.
S.R.: Acum în ce postură veţi merge?
N.P.: La această ediţie importantă pentru mine voi fi mâna dreaptă a medicului ortoped Dan Tănase, de la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Pe parcursul Jocurilor mă voi afla în preajma sportivilor de la lupte, box, haltere, ciclism şi tir, care sper să aibă cât mai puţină nevoie de serviciile mele.
Leave a Reply