Fostul fotbalist Michael Klein, de la moartea căruia s-au împlinit la începutul lunii februarie 20 de ani, a fost comemorat de iubitorii sportului-rege din localitatea sa natală, Hunedoara.
Aceştia au organizat un marş care s-a încheiat în faţa statuii lui Michael Klein, care străjuie intrarea în stadionul hunedorean.
Klein a fost unul dintre “copiii Furnalelor”, descoperiţi de Mircea Lucescu când acesta antrena la Hunedoara. A făcut parte din generaţia lui Andone, Rednic, Nicşa, Petcu, Văetuş sau Gabor. Promovat la naţionala României, s-a remarcat la superba victorie din 1982, 2-0 cu Suedia, când a înscris un gol din foarfecă laterală.
Jucător de bandă stângă, mijlocaş, dar cel mai adesea fundaş, Klein s-a remarcat întotdeauna prin seriozitatea sa şi puterea de muncă ieşită din comun. A cunoscut gloria fotbalistică la Dinamo, ajungând în semifinalele Cupei Cupelor. A jucat de 90 de ori în echipa naţională, marcând şi cinci goluri. Cele mai notabile prezenţe sunt cele de la Campionatul European din Franţa, 1984, sau Campionatul Mondial din Italia, 1990.
Klein s-a transferat spre finele carierei la Bayer Uerdingen, în Germania, unde a murit în timpul unei şedinţe de pregătire efectuată la sală.
Dumnezeu să îl aibă în pază!










Leave a Reply