Entuziasmul şi munca sunt două atu-uri care aduc success atât în viaţă, cât şi în sport. Totodată, sunt doi dintre factorii pe care i-am întâlnit la grupa de copii 2001-2002 a Clubului Sportiv Şcolar Nr. 6. Antrenorul acestora este Ciprian Tomescu, cel care ni s-a des tăinuit că speră să ghideze pe micuţi spre marea performanţă.
„Antrenez de trei ani această grupă. I-am luat de când aveau 6-7 ani şi sper să îi duc până la 15-16 ani, iar de acolo să ajungă la echipe de seniori“, a declarat tehnicianul de la C.S.S. 6. Cu trei antrenamente în timpul şcolii şi cinci în timpul vacanţei, copiii de la grupa 2001-2002 sunt instruiţi în tainele fotbalului, accentul punându-se pe jocul cu mingea, dar şi pe capacităţile coordinative ale acestora. Totodată, în week-end ei dispută meciuri oficiale pentru a simţi gustul competiţiei.
„Sunt angrenaţi în campionate municipale de minifotbal. Joacă şi la vârste mai mari. Este deja al treilea an competitional in care capata experienta, iar acesta este principalul obiectiv, să nu aibă trac faţă de adversar“, ne-a spus Ciprian Tomescu.
Ca în orice loc, şi aici banii sunt puţini. Aproximativ 10% din finanţe provin de la Clubul SportivŞcolar Nr. 6. În rest, donaţiile, sponsorizările şi părinţii fac tot posibilul ca această grupă să îşi continue activitatea.
Antrenorul micuţilor ne-a dezvăluit şi unde îi vede pe elevii săi în următorii ani: „Am făcut selectia aceasta din aproape 1.500 de copii şi nu am oprit copii care pe viitor să joace mai jos de Divizia B. Astfel, cel mai slab de aici ar putea să evolueze la 18-20 de ani în Divizia B. Este foarte greu totuşi cu pronosticurile“.
În privinţa obiectivelor personale, Ciprian Tomescu este convins că elevii săi pot reprezenta o carte de vizită pe viitor: „Rezultatele pe care le au ei sper să mă recomande şi pe mine. Ne ajutăm reciproc: eu pe ei, ei pe mine. Eu lucrez în continuare cu pasiune“.
Notă autor: Sperăm ca cei din conducerea C.S.S. 6 Bucureşti să privească cu mai multă seriozitate dezvoltarea secţiilor ce alcătuiesc clubul sportiv, fără eternele scuze ce ne sunt servite. Activitatea şi gestionarea C.S.S. 6 vor face obiectul unor viitoare materiale şi anchete jurnalistice în cadrul revistei şi emisiunii Sport Revolution.










Leave a Reply