Organizată graţie colaborării între cluburile Top Cross TCS Snagov, Dual Racing Team Bucureşti şi timişorenii de la Speed Racing, cupa de motocross şi quad de la Şag a însemnat relansarea acestui circuit pentru piloţii şi fanii motocrosului din vestul ţării. MX1, cea mai importantă clasă, a fost câştigată de Mihai Stoichescu (Motoextrem), chiar dacă în prima manşă lugojeanul a fost nevoit să alerge doar în treapta trei a cutiei de viteze, levierul schimbătorului rupându-se imdiat după start.
Pilotând o motocicletă în doi timpi, cu an de fabricaţie 2006, împrumutată de la George Vintilă, Mihai Stoichescu şi-a găsit ritmul pe circuitul de la Şag, reuşind să arătând că este într-o formă din ce în ce mai bună după accidentarea de la antrenamente din toamna anului trecut, atunci când a suferit un traumatism cranian şi a avut ambele mâini fracturate.
“Mihai aşteaptă cu nerăbdare etapa de la Zărneşti a Motocross Cup, unde doreşte să îşi măsoare forţele cu George Căbăl, cel mai bun motocrosist român al momentului”, spune antrenorul lui Stoichescu, Liviu Jigmond. Experimentatul antrenor a remarcat calitatea organizării şi atenţia acordată pregătirii circuitului de la Şag, descriind Motocross Cup drept „o competiţie în plină creştere”.
Considerat de fani o adevărată legendă a motorsportului românesc, Peter Gagyi, multiplul campion naţional la motocross, supermoto şi viteză a alergat după 17 ani pe circuitul de la Şag, câştigând clasa dedicată Veteranilor. Competiţia de Şag a însemnat şi mai mult de două duzini de quaduri care s-au întrecut la două clase, Amatori şi Profesionişti, clasa Pro fiind câştigată de favoritul publicului, timişoreanul Răzvan Irimescu (Speed Racing).
FOTO: Dementor Motocros










Leave a Reply