Anunțat de marți seara ca antrenor principal la Gaz Metan Mediaș, după plecarea lui Cristi Pustai la Pandurii Tg. Jiu, în locul demisionarului Petre Grigoraș, Gheorghe Mulțescu a preluat a doua zi, a 18-a echipă din cariera sa. Fost jucător la Steaua, Jiul Petroșani și Dinamo, pentru care a evoluat în 359 de meciuri, înscriind 102 goluri, dar și în 15 partide la națională, avea să cucerească trei titluri consecutive de campion, între 1982 și 1984, cu teamul din șoseaua Ștefan cel Mare, o Cupă a României cu Jiul în 1974 și două cu Dinamo, în 1982 și 1098. După care avea să antreneze 12 echipe din țară, ultima fiind Astra Plolești și cinci din Turcia-Samsunspor, Kayserispor, Adanaspor, Ankaraguku și Gaziantepspor. Cunoscut ca un antrenor care nu acceptă compromisuri din partea conducerii, exigent cu jucătorii, dar și apărător al lor, când este cazul, un fin observator al fenomenului fotbalisic, remarcat în intervențiile sale la televizor, radio sau în presă, Mulțescu și-a propus să scoată noua sa echipă din zona fierbinte a subsolului clasamentului. Prezentat miercuri după-amiază în cadrul unei conferințe de presă la stadionul Gazului medieșean, tehnicianul, în vârstă de 61 de ani, a subliniat că dorește să aducă echipa pe locul 7 la finalul acestei ediții de campionat. Cunoaște lotul, l-a văzut cum se exprimă în câteva rânduri și speră să-l propulseze în prima jumătate a clasamentului. E încântat că vor face cantonamentul în Antalya, de la 1 la 16 februarie, fiind convins că amicalele de acolo, în număr de șase, chiar dacă adversarii nu sunt chiar așa puternici, îl vor edifica, în bună măsură, asupra potențialului noilor săi elevi.










Leave a Reply