Tenismanul spaniol Rafael Nadal s-a calificat, sâmbătă, în finala Masters 1000 de la Madrid, după ce l-a învins pe compatriotul său Nicolas Almagro, în trei seturi, 4-6, 6-2, 6-2, urmând să revină astfel pe locul doi în clasamentul ATP.
Dacă Roger Federer câştigă a doua semifinală, cu David Ferrer, atunci elveţianul şi Nadal se vor întâlni duminică pentru prima oară după un an, de la finala de la Madrid, din 2009, câştigată de actualul număr 1 mondial.










Leave a Reply