Primii trei jucători ai lumii s-au calificat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1000 de la Indian Wells, dotat cu premii totale în valoare de 3.6 milioane de dolari.
Daca Nadal şi Federer au avut parte de două meciuri solicitante în compania lui Somdev Devvarman, respectiv Ryan Harrison, sârbul Novak Djokovic a continuat parcursul de excepţie din această săptămână, eliminându-l pe conaţionalul său, Viktor Troicki, în doar 66 de minute.
Aflat în dispută la distanţă cu Federer pentru locul secund în clasamentul mondial, Djokovic l-a scos din minţi pe conaţionalul său Troicki, care a rupt două rachete de nervi, una chiar în finalul meciului, pe genunchi.
S-a terminat 6-0, 6-1 în favoarea lui Djokovic, victoria numărului trei mondial nelăsând loc de nicio interpretare.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre succesele obţinute de Nadal şi Federer, care au avut nevoie de cel mai bun tenis al lor pentru a avansa între primii opt jucători ai turneului californian.
Ajuns pe tabloul principal de la Indian Wells în urma calificarilor, Devvarman a început cu break întâlnirea cu liderul mondial Rafa Nadal, însă ibericul a echilibrat meciul, impunându-se în cele din urmă cu 7-5, 6-4.
Devvarman nu mai câştigase până în această săptămână niciun meci la un turneu din seria Masters, tânăra speranţă a tenisului indian ajungând în optimi fără să cedeze măcar un singur set.
Numărul doi mondial, Roger Federer, a avut şi el parte de un meci antrenant cu tânărul american Ryan Harrison, care la cei 18 ani ai săi s-a predat extrem de greu, cu 7-6 (4), 6-3.










Leave a Reply