Pentru că nataţia românească se scufundă pe zi ce trece într-o mediocritate alarmantă, pentru că cele trei subdiscipline, înotul, săriturile în apă şi pentatlonul au ajuns într-o zonă cenuşie, în pofida construirii a nenumărate bazine olimpice sau neolimpice în localităţi prost alese, am ales să abordez acest subiect.
Între declaraţia lui Călin Popescu Tăriceanu, aceea că “sportul în România nu este o prioritate” şi mai recenta declaraţie a lui Mihai Răzvan Ungureanu, “nu suntem un popor de înotători”, abordarea acestei teme sper să demonstreze de ce e nevoie de bazine, de specialişti, de selecţie, de metodică în acest domeniu. Fac acest lucru ca unul care a reuşit cu antrenorii Pantelimon Decuseară şi Toth Yldiko să realizăm la Sport Club Bacău un fenomen ce poartă numele creatorului – “fenomenul Decuseară”.
Inspirat după fenomenul Nadia din gimnastica românească, antrenorul Decuseară a înţeles că cine se trezeşte devreme, departe ajunge şi a dat curs selecţiei şi specializării timpurii, încă de la vârsta de 7-8 ani, în această ramură a nataţiei – varianta acvatică a gimnasticii.
Într-un oraş fără tradiţie nici la înot, nici la sărituri în apă, s-a început realizarea marii performanţe cu paşi precişi, cu o selecţie de mare amploare, trecând prin sita ei mii de copii. Acţiunea începută în 1986 a făcut ca prin mâna celor doi antrenori să treacă 3.500 de copii din grădiniţe şi clasa I din şcolile băcăuane, la fel ca modelul folosit la Oneşti.
După vizionarea copiilor, a urmat selecţia propriu-zisă. Din cei 3.500, 1.700 de copii au fost opriţi pentru iniţiere în înot, care au trecut apoi la sărituri. În final, au rămas 22 de copii care au fost legitimaţi. În 1988, au fost vizionaţi 1.500, selecţionaţi 400 şi legitimaţi 20. În 1989, au fost vizionaţi 1.400, selecţionaţi 540, rămaşi în grupe de performanţă 20. În 1990, au fost vizionaţi 1.030, selecţionaţi 170 şi legitimaţi 9. A crescut exigenţa selecţiei, dar şi faptul că au fost doar doi antrenori a fost un impediment ca lucrurile să meargă ca pe roate.
Astfel, în 1991 nu s-a mai făcut selecţie, în anul 1992 s-a apelat la instructori, s-au vizionat 120 de sportivi, fiind selecţionaţi 40 şi legitimaţi 5. În 1993, negăsind specialişti, s-a renunţat la selecţie. În 1994 a fost improvizată selecţia cu instructori nespecialişti, vizionându-se 250 de copii, selecţionaţi 60 şi rămaşi în grupe 15. Se poate trage cu uşurinţă concluzia unde s-a rupt firul şi de ce.
Rezultatele au început să apară chiar din 1987, la Campionatele Naţionale de copii, acolo unde au fost obţinute două medalii, una chiar de viitorul campion mondial, Gabriel Cherecheş. “Fenomenul Decuseară” a declanşat uimire în nataţia românească. În doar câţiva ani, micuţii săritori în apă băcăuani au adunat aproape toate titlurile la copii, cât şi la categoria speranţe. După trei ani, în 1989, au fost obţinute primele medalii la juniori, pe plan intern, cât şi pe plan extern.
“Cupa Carpaţi”, Internaţionalele României, cât şi “Cupa Prietenia” de la Liepzig au atras atenţia specialiştilor europeni vizavi de acest fenomen. Anul 1990 aduce 55 de medalii la copii, 32 la speranţe, 2 campioni absoluţi la copii, dar şi 14 medalii la juniori şi 3 medalii la seniori. Elevii lui Decuseară şi Toth s-au remarcat la “Concursul Prietenia” de la Sofia, unde au luat prima medalie de aur, dar şi la “Internaţionalele României”, unde au cucerit un bronz.
Bilanţul celor patru ani de muncă este următorul: 111 medalii la copii, 18 la junori, 3 la seniori, una la “Cupa Prietenia” şi una la “Internaţionalele” de juniori, total 134 de medalii. Acest bilanţ lăsa să se întrevadă munca eficientă, selecţia oportună şi modul de lucru pe măsură.
Din 1991, bilanţul a adus mult mai multe medalii la seniori, dar şi confirmări la competiţiile de anvergură, europene sau mondiale. Au fost obţinute primele titluri la seniori cu sportivi din categoria copiilor. Clara Ciocan devine campioană absolută, micuţii săritori sunt chemaţi la concursurile internaţionale din Polonia, unde obţin două medalii de aur, din Cehoslovacia, unde obţin trei medalii de aur, din Germania, unde obţin alte trei medalii (aur, argint şi bronz), iar la Campionatele Balcanice de juniori din Grecia, ca şi cele din România, adună alte opt medalii (cinci de aur, două de argint şi două de bronz).
La concursurile internaţionale de seniori, au fost cucerite un argint în Bulgaria, un aur şi un bronz în Ungaria, culminând cu rezultatele de la Campionatele Europene de juniori din Belgia, acolo unde a fost obţinut un loc trei, dar şi un loc patru la Campionatele Mondiale din Suedia. Atunci, în 1991, lumea nataţiei europene a înţeles că “fenomenul Decuseară” îşi face loc pe mai toate podiumurile concursurilor europene şi mondiale.
Bilanţul devine mai consistent la categoria juniori şi seniori, dar mai ales la internaţional, unde din cele 85 de medalii, 32 sunt internaţionale şi 38 sunt la seniori şi juniori.
Confirmarea supremă vine la Jocurile Olimpice de la Barcelona, când cei mai tineri participanţi la această Olimpiadă, Gabriel Cherecheş şi Clara Ciocan, campioni absoluţi ai României de seniori, campioni europeni de juniori, îşi câştigă dreptul de a reprezenta România în marea confruntare olimpică. Succesele internaţionale nu se vor opri decât atunci când o serie de nesincronizări sau deficienţe apărute pe parcurs au deranjat fenomenul. Puterea de absorbţie a talentelor a scăpat de sub control din cauza lipsei de specialişti. A scăzut şi rigurozitatea pregătirii acestora, Decuseară trecând la lotul naţional şi lăsând în spate un mare gol. Cei şase ani de muncă îşi primeau răsplata, însă continuitatea şi consistenţa acestui fenomen începuse să sufere. Din cei 71 de copii selecţionaţi iniţial, au obţinut galoane internaţionale 18.
Prezenţa băcăuanilor la Olimpiadele de la Atlanta şi de la Sydney a demonstrat că atunci când lucrurile sunt bine făcute conceptual, sunt bine monitorizate, viitorul este sigur şi se poate construi în linişte. Despre cum s-a distrus acest fenomen, veţi putea citi în numărul viitor al revistei Sport Revolution, pentru că este o lecţie din care vom învăţa cu toţii.
Leave a Reply