Conform unui anunţ al Federaţiei Maghiare de Hochei pe Gheaţă, echipa Sport Club Miercurea Ciuc, participantă în Liga Mol, a încălcat procedurile internaţionale de transfer, astfel, este pus la îndoială dreptul de joc pentru patru hocheişti ciucani: Kosa Endre, Peter Levente, Balint Atilla şi Biro Otto.
Conform forului maghiar, cei patru nu erau legitimaţi cu acte în regulă la meciurile susţinute de ciucani, în Liga Mol, în perioada 23-25 septembrie.
În acest interval, ciucanii au susţinut următoarele partide:
– cu Miskolc, 3-4 după prelungiri, un punct câştigat de harghiteni;
– cu Ferencvaros 4-5;
– cu Corona Braşov, 2-0, trei puncte câştigate.
Conform deciziei de la Budapesta, Sport Club Miercurea Ciuc pierde toate cele trei meciuri cu scorul de 5-0. Decizia nu este încă definitivă, ciucanii având drept să facă recurs.
Până atunci însă, clasamentul actual al Ligii Mol aruncă formaţia ciucană pe locul 5, cu doar 15 puncte, în condiţiile în care primele patru clasate se califică în semifinale. Sport Club este la cinci puncte distanţă de a patra clasată, Miskolc. Corona Fenestela este pe trei, cu 21 de puncte.
Contactat pe marginea acestei probleme, nou instalatul secretar general al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Portik Ferencz, nu a avut bunul simţ să ne dea un răspuns. Inutil să mai precizăm că pagina oficială a Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă nu a adus nicio astfel de veste iubitorilor acestui sport.
Într-un alt material, vom detalia cât de corectă şi normală este folosirea altei denumiri pentru Sport Club Miercurea Ciuc, club sportiv departamental, finanţat din bugetul României.










Leave a Reply