Selecționata României de polo a câștigat toate cele trei meciuri din cadrul turneului amical de la Oradea.
După ce în primul meci au învins Marea Britanie, băieții antrenați de Vlad Hagiu au mai făcut ieri o victimă: 8-6 cu Slovacia. Cel mai bun marcator al meciului cu slovacii a fost Diaconu, care a înscris de trei ori. Chiar și portarul Dragoș Stoenescu a reușit să marcheze o dată. Celelalte goluri le-au aparținut lui Negrean (2), Bușilă, Crețu.
Astăzi, în ultimul meci din cadrul turneului, România a învins selecționata U20 a Ungariei cu 10-7. Au înscris Chioveanu de patru ori, Negrean în două rânduri și Ianc, Teohari, Matei și Ghiban câte o dată.
Astfel, România a câștigat turneul cu nouă puncte din tot atâtea posibile. Pe doi s-a clasat Slovacia cu șase puncte, iar pe trei Ungaria U20 cu trei puncte. Marea Britanie nu a reușit să obțină niciun punct.
Foto: frpolo.ro










Leave a Reply