Început în 1939, conflictul dintre statele lumii, rămas în istorie sub denumirea de cel de-Al Doilea Război Mondial, a afectat întreaga societate. Sportul nostru național, oina, nu a fost evitat, și a trecut printr-o perioadă cruntă. O perioadă care avea să-i răpească mult din strălucirea pe care o avea altădată.
Pe o mare parte din perioada războiului, mișcarea sportivă din România a fost condusă de nou-formata Organizație a Sportului Românesc (OSR). Acesta a fost principalul organ pe plan sportiv în perioada 29 octombrie 1940 – toamna lui 1944. OSR-ul conducea destinele sportului unei țări al cărei teritoriu fusese diminuat cu 33,8% (100.913 km pătrați) și a cărei populație scăzuse cu 33,3% (6.777.000 de locuitori).
Deși nu se știu informații exacte despre oina din acea perioadă, se spune că unele campionate școlare au fost reluate în 1941, dar campionatele naționale ale principalelor ramuri sportive au fost suspendate în iarna aceluiași an.
După 23 august 1944, a început să funcționeze în țara noastră Organizația Sportului Popular, prin intermediul căreia se dorea sovietizarea mișcării sportive românești. În cadrul acestei organizații s-a înființat, în iunie 1945, Comitetul Sportiv Universitar, care a pus bazele, ulterior, Clubului Studențesc, organizația sportivă a Universității București. În cadrul acesteia exista și o puternică secție de oină.
Prima competiție oficială de după încheierea războiului a avut loc pe 9 mai 1945, la București. Ea a reunit șase echipe din învățământul liceal și a fost intitulată Cupa Ing. Gheorghe Mandrin, după numele unui admirator al jocului național. Trofeul a fost cucerit de Liceul Gheorghe Lazăr. În același an, Petre Tănăsescu și Alexandru Rafailescu, antrenor emerit și-au impus puncturile de vedere și au contribuit la dinamizarea și la prelungirea jocului de oină. Astfel, s-a adoptat ca o partidă să nu se mai încheie după lovirea unui singur jucător advers, ci după al treilea.
În 1946, Bucureștiul a organizat campionatele școlare, competiție care s-a reluat și în 1947. În același an, jucătorilor de oină li s-a impus să aibă inscripționat, pe partea din dreapta a tricoului, numărul de ordine. În 1948, în unitățile Ministerului de Interne apar secții de oină, precum cele din Băneasa, Tunari, Cotroceni, Constanța sau Craiova, în care s-au format foarte mulți jucători importanți. Așa cum amintește Nicolae Potolache în cartea sa, „Fascinația oinei, jocul românilor de pretutindeni”, până în 1981, 21 de sportivi aveau să fie recunoscuți drept maeștri ai sportului.
După 1949, oina a crescut foarte mult în provincie, unde echipele recrutau jucători din rândul tinerilor muncitori sau din rândul militarilor. Sportul național beneficia și de o promovare în presa autohtonă, mai ales în revista lunară „Cultură fizică și sport” în almanahuri ale fenomenului sportiv sau în calendare sportive regionale și județene.
În 1950 s-a reînființat Comisia de Oină, al cărui președinte era Nicolae Popescu-Doreanu, Ministrul Învățământului la acea vreme. La scurtă vreme după reînființare, comisia a început să organizeze cursuri de formare a instructorilor de oină. Prima ediție postbelică a Campionatelor Naționale a avut loc în 1951 și a reunit echipe școlare, universitare, sătești sau chiar provenite din întreprinderi sau din armată. Finala s-a desfășurat la București, pe Stadionul Tineretului și a fost câștigată de Dinamo 18 București.
Doi ani mai târziu, oina a fost prezentată întregii lumi. Pe atunci, Bucureștiul a găzduit al IV-lea Festival Mondial al Tineretului, iar sportul nostru național a fost prezentat într-un meci demonstrativ dintre Știința și Dinamo, în fața celor 80.000 de spectatori din tribunele stadionului „Lia Manoliu”, deopotrivă români și străini. În 1955 s-a organizat și prima ediție a Cupei României și s-au efectuat, din nou, modificări în regulament.
Este de precizat că în 1960, a avut loc o competiție specială, denumită „Cupa zece ani de la reînceperea competițiilor oficiale”, care a reunit cele mai puternice reprezentante din București, Suceava, Craiova și Ploiești. Așa cum îi spune și numele, turneul marca un deceniu de la redeschiderea competițiilor de oină. Oina părea că trecuse cu brio de bariera războiului și trăia momente de aur.
FOTO: FR Oină.
* Articol preluat din numărul 42 (septembrie) al revistei Sport Revolution
Leave a Reply