Unul dintre cele mai gustate spectacole de iarnă este zborul icarilor moderni, care se desprind cu schiurile în picioare, de pe trambuline cu dimensiuni considerabile. Acest sport, sărituria cu schiurile, s-a născut în Norvegia, la începutul secolului al XIX-lea.
Olaf Rye (foto) este primul săritor atestat documentar. În 1809, pe când era un tânăr locotenent norvegian, a sărit în faţa unei asistenţe formate din alţi soldaţi, de pe trambulină. Saltul său a măsurat 9 metri şi jumătate, fiind considerat o mare realizare. Rye se născuse în 1791, la Bo-Telemark, motiv pentru care, peste mai bine de 100 de ani, un stil de aterizare al schiorilor va fi denumit generic Telemark.
Olaf Rye este unul dintre eroii danezilor şi norvegienilor. Fiind general, a avut un rol decisiv prin tacticile aplicate în câştigarea bătăliei de la Fredericia, din 1849, când de altfel şi-a şi pierdut viaţa.
Norvegia este cu siguranţă patria săriturilor cu schiurile, începând cu 1862 în această ţară organizându-se regulat concursuri. Trambulina de la Holmenkollen este şi ea un edificiu spectaculos, care a fost construit în 1892. Aici s-au organizat o sumedenie de concursuri naţionale şi internaţionale, trambulina având punctul de construcţie la 120 de metri, iar lungime atotală de 134 de metri.
Capacitatea tribunelor este de 30 000 de spectatori. Vara, turiştii vizitează baza sportivă, în special pentru că luminile oraşului Oslo “tremură” după mişcarea valurilor Mării Nordului, iar peisajul care poate fi privit de pe trambulină este unic.










Leave a Reply