Astăzi, la Sala Polivalentă din Capitală, a avut loc turul smeifinalelor Ligii Campionilor la handbal feminin, între Oltchim Rm. Vâlcea şi Gyor, din Ungaria. Jocul a început dezastruos pentru fetele noastre, care la jumătatea primei reprize erau conduse cu scorul de 9-3. au fost situaţii în care handbalistele Oltchimului s-au jucat cu ocaziile, ratând exasperant, contraatacuri de unu contra unu sau arunăcri de la 7 metri. Mai mult, unguroaicele au marcat în inferioritate două goluri.
La pauză, oaspetele au intrat cu un avantaj de patru goluri, 14-10. Partea a doua a fost una foarte bună pentru fetele noastre, care au reuşit să ajungă în apropierea celor de la Gyor. Am avut posibilitatea să egalăm la 21 şi la 22, dar de fiecare dată am ratat. Scorul final a fost stabilit la 24-22 pentru Gyor, care a ratat şi ea desprinderea pe final.
Cel mai frumos gol al meciului a fost marcat de portăriţa noastră, Silvia Navarro (foto), care a reuşit o intercepţie în propriul semicerc, după care a trimis cu boltă direct în cealaltă poartă.
Returul va avea loc joi, 11 aprilie, la Veszprem, iar echipa noastră păstrează încă şanse de calificare. Antrenorul vâlcencelor, Jakub Vestergaard, a eliminat în trecut pe Gyor cu danezele de la Viborg, după ce pierduse manşa tur,. pe teren propriu, la o diferenţă de două goluri.
Mult succes şi să nu ne pierdem speranţa!










Leave a Reply