Echipele masculine Olympiacos Pireu şi ŢSKA Moscova au promovat în careul de aşi al Eurologii, după 3-1 la general cu Gescrap Bilbao, respectiv Montepaschi Siena, alăturându-se formaţiei FC Barcelona Regal, 3-0 cu Unics Kazan. Cele două meciuri din ultima saptamana a lunii martie au consfinţit superioritatea primelor formaţii. Teamul grec a reuşit să se impună cu 75-55 şi 76-69, iar cel din capitala Rusiei, întrecut la scor în al patrulea meci, jucat în deplasare, 81-94, a revenit în partida decisivă, impunându-se la un singur coş, 73-71 (21-15, 18-13, 17-91, 17-24). Victorie datorată evoluţiei trio-ului Kirilenko, 23 puncte-Siskauskas, 15-Krstic, 13. De la învinşi s-a remarcat americanul Jackson, 19. Finalistele precedentei ediţii, Maccabi Electra Tel Aviv şi Panathinaikos Atena sunt la egalitate, 2-2, după 65-62 şi 69-79 consemnate zilele trecute. Principalii marcatori ai meciului 4 au fost: Smith, 14, Langford, 14, respectiv Calathes, 15, Jasikevicius, 13, Diamantidis, 12. Partida care va desemna a patra echipă calificată în final four va avea loc în ziua de 5 aprilie, de la 21.45, la Atena.










Leave a Reply