Pentru acest număr al revistei noastre am stat de vorbă cu preşedintele Clubului SHIN DAITO, Gheorghe Cojocaru, antrenor emerit în Arte Marţiale, 5 DAN JU-JUTSU, care ne-a dezvăluit o serie întreagă de amănunte din lumea Pangration Athlima, vorbindu-ne despre luminile şi umbrele acestui domeniu de activitate.
S.R.: La aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea clubului, cu ce sentimente priviţi în urmă?
G.C.: Cu sentimentul de a fi făcut ceva frumos, alături de oameni care au avut plăcerea să lucreze şi să fie alături de mine în aceşti ani. De fapt au fost aproape unul de celălalt, au dezvoltat aici o a doua familie, la fel de importantă ca şi prima.
Faptul că în aceşti ani sportivii clubului Shin Daito au avut rezultate frumoase, în sensul că la orice competiţie au participat (Ju Jitsu, Wu Shu, Pangration Athlima, Kempo), la nivel naţional sau internaţional, nu au plecat fără a fi pe podium. Sportivi ai clubului sunt membri ai loturilor naţionale, cu rezultate deosebite şi la acest nivel.
Cineva mă întreba de rezultatele obţinute de sportivii clubului. La nivel internaţional cred că sunt zeci de trofee (Campionate Europene şi Mondiale, la diverse stiluri de Arte Marţiale, Ju Jitsu, Wu Shu, Pangration Athlima, Kempo), la nivel naţional sute de medalii, multe categorii fiind câştigate de sportivii clubului ani la rând, indiferent de competiţii sau stil.
Sportivii clubului nostru sunt Maeştri ai Sportului sau Maeştri Emeriţi ai Sportului. Cred că asta zice mult din punct de vedere sportiv, dar, de asemenea, în “viaţa civilă” sunt oameni cu realizări personale deosebite (medici, arhitecţi, avocaţi, profesori, medici veterinari, stomatologi, elevi, studenţi). Şi în primul rând, oameni alături de care am avut plăcerea să fiu. Tuturor celor alături de care am fost şi sunt le mulţumesc, împreună am realizat ceva frumos.
S.R.: A meritat efortul de a susţine clubul şi sportivii? De ce?
G.C.: Cu siguranţă! Nici nu încape îndoială, pentru că nu-i consider doar sportivi. Fac pentru ei ceea ce aş face pentru copiii mei, ceea ce au făcut alţii pentru mine, ceea ce aş dori să poată face oricine pentru cei din jurul lor. În aceşti ani am învăţat şi au învăţat că pentru împlinirea viselor e nevoie de muncă, e nevoie de sudoare, dar e nevoie şi de cineva care să fie alături de tine, să te sprijine, să te sfătuiască. În aceşti 20 de ani, am trăit atât momente de bucurie, cât şi perioade mai grele. Dar sunt 20 de ani de muncă, de perseverenţă, a mea şi a sportivilor clubului. Însă, dacă este să cazi de zece ori, important este să te ridici obligatoriu de 11 ori.
S.R.: Aţi luat decizia de a implementa Pangration în România. Ce greutăţi aţi întâmpinat în acest proces?
G.C.: Am fost interesat de acest proiect şi încerc să introduc această disciplină în România, deoarece este ceva nou la noi, dar în acelaşi timp să nu uităm că Pangration a fost sport olimpic timp de peste o mie de ani în timpul Jocurilor Olimpice antice, este precursorul MMA-ului modern, iar în 2004 a fost sport demonstrativ la Jocurile Olimpice.
Nu pot spune că în acest demers sunt primit de către unii aşa zişi colegi cu zâmbetul pe buze pentru ceea ce încerc să fac, dar, în acelaşi timp, am găsit destui oameni interesaţi de Pangration Athlima, atât “tineri”, cât şi “bătrâni”.
Am făcut invitaţii la competiţii sau la seminarii (cu invitaţi din străinătate), iar unii “colegi” au organizat din senin, aşa zise competiţii sau stagii fix în aceleaşi perioade, experimente făcute pe genunchi, în săli de clasă sau demonstraţii de arte marţiale pe hârtie. Treaba lor, inclusiv a celor care se lasă ademeniţi cu grade luate la “apelul bocancilor” sau cu funcţii de carton.
Un alt impediment ar fi sistemul birocratic, dar trebuie să ne conformăm legilor din România. Din fericire, am avut ocazia să întâlnesc la minister oameni care şi-au făcut datoria şi ne-au învăţat să facem lucrurile corect din punct de vedere legislativ. De aceea, le mulţumesc pe această cale.
Greutăţi poţi întâmpina tot timpul, dar vorba lui Hanibal: “Ori găsim un drum, ori facem unul!”. Ştiu că am de făcut un drum nou şi niciodată nu am rămas în urmă!
S.R.: Îşi mai păstrează artele marţiale spiritul tradiţional şi educativ?
G.C.: Din păcate nu se mai păstrează acest spirit, nu există respect, nu se mai respectă ceea ce a fost înainte, nu se mai respectă valorile, mai avem puţin şi suntem în stare să şi ştergem cu buretele trecutul, indiferent cum a fost, important este să nu se cunoască, chiar de a fost bine, chiar de a fost rău. Pentru noi contează foarte mult faţada, lustrul, spoiala, nu contează ce avem în spate, ce ne conduce în această lume a artelor marţiale, spiritul, omul din spate nu mai contează, indiferent dacă prin asta se riscă accidentarea sportivilor. Persoane care n-au habar ajung antrenori, instructori, măreţe centuri negre apărute din neant…
Încrâncenarea ce apare în orice competiţie distruge ceea ce ar trebui să fie. O competiţie e doar o competiţie, îţi testezi capacităţile la un moment dat, poţi fi mai bun, poate fi altul mai bun ca tine. Tu trebuie doar să te testezi pe tine. Sunt de principiu că un om vine în sală în primul rând să devină mai bun, să găsească pe alţii care vin cu acelaşi scop, inclusiv să se simtă bine alături de colegii lui. Competiţia are acelaşi scop: te testezi, vezi ce poţi îmbunătăţi, iar la sfârşit toţi trebuie să plecăm acasă cu zâmbetul pe buze, că ne-am făcut noi prieteni, nu cu durere fizică sau sufletească.
Artele marţiale nu se învaţă din cărţi sau filme, artele marţiale se trăiesc, se cultivă, cineva este în spatele oricărui practicant. Artele marţiale le trăieşti sau nu. Ele te aleg pe tine, nu tu le alegi!
S.R.: Credeţi că veţi avea probleme cu Federaţia Română de Lupte şi cu Federaţia Internaţională de Lupte (FILA) privind crearea unei structuri independente de Pangration sau credeţi că cele două entităţi vor încerca să coopteze Pangration ca secţie în cadrul federaţiilor de profil?
G.C.: Nu ar trebui să fie probleme, deorece Pangration Athlima este reprezentată la nivel internaţional de către World Pangration Athlima Federation. Guvernul grec sprijină această federaţie, este patrimoniu naţional grec, iar decizia este a lor.
Sub egida WPAF s-a participat la Jocurile Olimpice de la Atena, în 2004, ca sport demonstrativ. Tot această organizaţie se implică în dezvoltarea Pangration Athlima pe plan internaţional. Până în 2010 au fost două federaţii mondiale de Pangration, WPAF (independentă), şi IFPA (afiliată FILA), care în decembrie 2010 s-au unit şi a rămas doar WPAF. Acum în FILA nu ştiu dacă mai există ţări afiliate, iar în România nu am auzit pe altcineva să fie implicat în acest sport, în afară de Asociaţia Română de Pangration Athlima şi cluburile care sunt afiliate acesteia.
După câte cunosc, guvernul grec, cel care sprijină dezvoltarea acestui sport, este interesat ca WPAF să fie singura federaţie care reprezintă la nivel internaţional sportul lor tradiţional, Pangration.
S.R.: Ce schimbări vă doriţi în lumea artelor marţiale?
G.C.: În primul rând respect: al sportivilor faţă de cei care au fost înaintea lor, cei alături de care transpiră şi se simt bine, asta conducând la respect faţă de sine.
Totodată, respectul celor din jur pentru cei care muncesc cu perseverenţă, se dăruiesc acestui sport şi aduc cinste, onoare şi renume acestei ţări. Sper ca sportivii şi antrenorii să poată avea parte de recunoaşterea binemeritată pentru eforturile depuse în sala de antrenament şi rezultatele obţinute la competiţiile internaţionale. Ar trebui să fie mult mai cunoscute astfel de activităţi la nivel naţional, nu să fie o singură revistă care să se străduiască să le aducă în atenţia publicului. Nu trebuie să fii un om obişnuit, pentru că ai dreptul să fii extraordinar. Este mai bine să lăsăm viaţa şi faptele să vorbească despre noi în locul cuvintelor noastre!
Leave a Reply