Astăzi, la patinoarul olimpic din Poiana Braşov, au avut loc primele întreceri desfăşurate sub egida FOTE. S-a început cu seriile preliminare de 1500 de metri ale fetelor, unde concurentele noastre, Bianca Stănică şi Teodora Pană nu au reuşit să acceadă în semifinale.
La băieţi însă, Imre Emil şi Tamaş Antal s-au comportat foarte bine. Imre şi-a câştigat seria preliminară, după care în semifinală a realizat o cursă tactică şi s-a clasat pe locul secund, suficient pentru accederea în finală.
Tamaş Antal a avut un pic de şansă, beneficiind de un carambol al sportivilor din faţa sa, pentru calificarea în semifinală, unde însă s-a oprit din cursa olimpică.
În finală, Imre emil a fost susţinut frenetic din tribune, însă a atacat imprudent un viraj, dorind să revină în locurile de medalie, şi s-a izbit de mantinelă. El a terminat astfel pe locul al şaselea, însă aplauzele l-au însoţit la ieşirea de pe gheaţă.
Primele medalii merg la delegaţia Rusiei, care a obţinut aurul şi argintul la fete, prin Sofia Prosvirnova, respectiv Anna Kalinina. Bronzul a revenit polonezei Oliwia Gawlica.
La băieţi, pe primul loc s-a clasat francezul Tristan Navarro, urmat de rusul Daniil Zasosov şi de Yoann Martinezm, tot din Franţa.
La ştafetă mixtă de 3000 de metri, echipa noastră, formată din cei patru patinatori, s-a clasat pe ultimul loc în serii, necalificându-se mai departe.










Leave a Reply