A doua etapă din faza grupelor celor mai bune 16 echipe ale Euroligii masculine de baschet n-a fost lipsită de surprize.
După înfrângerea pe propriul teren a câștigătoarei precedentei ediții, Panathinaikos Atena, 83-89 cu Unics Kazan, aceeași soartă a avut-o și adversara sa din finală, Maccabi Electra Tel Aviv, 57-71 în fața echipei FC Barcelona Regal. Formația israeliană a fost la cârma jocului doar în primul sfert, câștigat cu 19-12, după care inițiativa a trecut de partea catalanilor, care s-au impus neașteptat de lejer. În celălalt meci din grupa H, Bennet Cantu a dispus la limită, 79-78 de Zalgiris Kaunas. În grupa F, Real Madrid și-a dezamăgit suporterii, fiind învinsă la 19 puncte, 69-88 de Montepaschi Siena. Principalii marcatori au fost McCalebb, de la oaspeți, 25 și Rayes, 15. Al doilea joc s-a încheiat cu victoria italienilor de la Bennet Cantu, 85-70 cu Unicaja Leiria.
Conduc, cu câte două succese, ȚSKA Moscova, Montepaschi Siena, Unics Kazan și FC Barcelona Regal.










Leave a Reply