Păstrând evident proporţiile, echipa maghiară de fotbal Videoton reprezintă un fel de Barcelona a Ungariei. Pregătită de fostul internaţional portughez Paulo Sousa, Videoton este o mixtură de jucători portughezi, brazilieni, spanioli, sârbi şi unguri. Videoton a jucat astăzi în cadrul etapei a şasea a campionatului naţional, pe terenul lanternei roşii, Siofok, în faţa căreia s-a impus cu scorul de 3-1. Videoton a ajuns astfel la 13 puncte în clasament, cu unul mai puţin decât lidera MTK Budapesta. Elevii lui Paulo Sousa se remarcă printr-o posesie prelungită, spiritul latin al grupului de jucători surprinzând fotbalul din ţara vecină.
Videoton luptă pe cel puţin două fronturi, fiind calificată şi în Grupele Europa League unde, culmea, va juca împotriva celor de la Sporting Lisabona, Genk şi Basel.
Videoton a reuşit eventul, campionat-cupă, în 2011, iar la nivel internaţional, cea mai mare performanţă o reprezintă finala Cupei UEFA, în 1985, când a fost învinsă de Real Madrid în dublă manşă, cu 3-0 în Ungaria. În retur, pe Santiago Bernabeu, Videoton a obţinut o victorie de prestigiu, impunându-se cu 1-0. În acea campanie, Videoton a eliminat nume mari ca Dukla Praga, Paris St. German, Partizan Belgrad, Manchester United sau Zelejnicear Sarajevo.










Leave a Reply